De ce România oscilează, de la un an la altul, între statutul de exportator și cel de importator de energie

Privind evoluția consumului intern și a capacităților instalate în România, apare un paradox greu de ignorat: deși rețeaua națională (SEN) dispune în 2025 de peste 19.000 MW instalați – mai mult decât în 2021 sau 2023, importurile de energie electrică sunt în creștere. Această aparentă contradicție ridică o întrebare firească: de ce este nevoie să importăm energie, dacă avem un program de producție mai ridicat?

Cât se scumpește energia electrică de la 1 iulie și ce furnizori au cele mai mici prețuri

1 iulie vine cu scumpiri, așa că pe masa Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei se află propunerile de tarife valabile după această dată. Specialiștii spun că diferențele dintre furnizori sunt considerabile, iar cea mai avantajoasă ofertă rămâne, și de această dată, cea de la Hidroelectrica. Compania de stat are un preț semnificativ mai mic decât alți jucători mari din piață.

Gazprom oprește livrările de gaz către Republica Moldova de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie 2025, Gazprom oprește livrările de gaz către Republica Moldova. Chiar dacă toate volumele de gaz rusesc erau direcționate către regiunea transnistreană, acest lucru va afecta şi regiunea de pe malul drept al Nistrului, pentru că se cumpără energie electrică de la Cuciurgan.

Ultima Oră

Cele mai citite