Demersuri pentru aderarea României la Schengen. Rareș Bogdan: Sperăm într-o susținere cât mai largă pentru țara noastră pe rezoluția care va fi votată în Parlamentul European. Marcel Ciolacu: E momentul ca Europa să fie solidară cu România
Echipele de inspectori de la Comisia Europeană vizitează timp de două zile județele Timiș și Arad, dar și Capitala. Și verifică modul în care se fac controalele la frontieră, politica de azil și returnare a migranților, dar și gradul de instruire a personalului în privința normelor Schengen.
Au fost invitați chiar de autoritățile române, care vor să demonstreze încă o dată că țara noastră e pregătită de aderare.
Mai mult decât normele Schengen, România și-a demosntrat solidaritatea cu Ucraina și statele membre UE încă de la începutul conflictului, susține liderul social-democraților.
Premierul Nicolae Ciucă a discutat despre aderarea la Schengen cu europarlamentarii din coaliție, care l-au asigurat de sprijinul grupurilor importante din Parlamentul European la votul rezoluției programat săptămâna viitoare. La dezbaterile de săptămâna trecută, doar câteva voci s-au declarat împotrivă.
Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan, din cadrul grupului european PPE, a spus luni că Parlamentul European dezbate în plen o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, iar votul va avea loc în al doilea plen al Parlamentului din octombrie, programat miercurea viitoare. Eurodeputatul a transmis că speră într-o susținere cât mai largă pentru România pe această rezoluție.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan: Aderarea la Schengen este un subiect cheie, un obiectiv de țară, pentru care grupurile politice din PE și mă refer aici la cele care reprezintă și coaliția de guvernământ au o poziție extrem de clară, o poziție comună, un moment foarte bun după 11 ani, și un moment pe care România îl merită astfel încât nu vrem să facem nicio greșeală. A fost o dezbatere în Parlamentul European, unde s-a văzut poziția marilor grupuri, este o rezoluție a început (…) să fie negociată, reprezentanții noștri sunt acolo, rezoluție care va fi prezentată miercurea viitoare și va fi votată în PE. Sperăm într-o susținere cât mai largă pentru România pe această rezoluție (…) Față de anii precedenți nu am mai văzut o poziție publică a Olandei împotriva României, sigur au existat speculații cu privire la un partid, ceva mai mic, Uniunea creștină din cadrul patrulaterului de guvernare care ar avea anumite rezerve deocamdată vă pot spune (…) a fost extrem de clară poziția Parlamentului European.
La rândul său, eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegației PSD, a subliniat că această discriminare la care sunt supuși românii trebuie să înceteze, această umilință pe care noi am resimțit-o în această perioadă trebuie să se termine, pentru că nici România nici românii nu merită acest tratament.
Eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegației PSD: Acestă rezoluție pe care am inițiat-o în PE, vine într-un moment foarte important pentru România, pentru că avem un Consiliu la începutul lunii decembrie și toate marile grupuri se vor pronunța în favoarea accesului imediat al României în spațiul Schengen și acest lucru este un semnal foarte puternic pentru România, pentru că toți președinții grupurilor mari politice s-au pronunțat, fără echivoc, România merită, trebuie să fie în spațiul Schengen, tehnic îndeplinim toate condiționalitățile (…) Și noi și cei care reprezintă Guvernul României avem o singură misiune: ca această discriminare la care sunt supuși românii să înceteze, că această umilință pe care noi am resimțit-o în această perioadă să se termine, pentru că nici România nici românii nu merită acest tratament.
Marcel Ciolacu, liderul PSD: Pur și simplu, mental, refuz că cred că nu vom intra în Schengen, atât de mari eforturi am făcut. În tot conflictul din Ucraina, cred că statul român a fost exemplar, am dat ajutor, chiar dacă am supărat fermierii români, ca să scoatem grânele din Ucraina prioritar, cred că e momentul ca Europa să fie solidară cu România.
Lucian Bode, ministrul de Interne: România, nu numai că îndeplinește în continuare cerințele tehnice privind apartenența sa la spațiul Schengen, ci a continuat să se raporteze proactiv la evoluțiile înregistrate.
În acest context va avea loc miercuri și vizita premierului Olandei în România. Mark Rutte se va deplasa la baza militară de la Cincu, unde va avea o întâlnire tête-à-tête cu Klaus Iohannis. Olanda este singura țară care s-a opus în mod repetat aderării României la Schengen în ultimii ani.
Statele membre vor decide pe 8 decembrie dacă permit României, Bulgariei și Croației să adere la spațiul Schengen.