De la un succes pentru România, la un cadou otrăvit. Reacții după vestea privind aderarea în etape la Schengen. Negrescu: Asta înseamnă că am reușit să deblocăm ceva ce părea imposibil de deblocat

10 decembrie 2023, 12:51

Victor Negrescu, europarlamentar S&D din partea PSD: „Este un lucru încurajator, pentru că, de fapt, singura formulă pe care Austria ar fi acceptat-o, cel puțin la momentul actual, este aderarea în etape, cu această primă aderare pe cale aeriană, și în această logică aș putea spune că este o reușită a României pentru că asta înseamnă că am reușit să deblocăm ceva care părea imposibil de deblocat în urmă cu câteva săptămâni sau dacă este să ne uităm la eșecul înregistrat de cei care au gestionat acest lucru anul trecut. Într-adevăr, sunt și alte cerințe, ele vor fi discutate. La finalul zilei vom respecta pe deplin criteriile Schengen, dar mai ales dreptul României de a fi în zona de liberă circulație.”

„România, ca de altfel și Bulgaria întrunesc toate condiționalitățile prevăzute în Acordul Schengen și care nu au absolut nicio legătură cu ceea ce Austria în acest moment ar menționa – chestiuni legate de primirea migranților, (…) dar ceea ce după părerea mea este cel mai important este faptul că, dacă se merge pe mandatul unei decuplări, este posibil deschiderea numai a frontierelor aeriene, dar cu condiția ca să se stabilească o dată certă privind deschiderea frontierelor terestre”, a declarat pentru TVR INFO Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Cristian Pîrvulescu, analist politic: „Este un succes evident, pentru că nimic nu lăsa să se înțeleagă că la nivelul cancelariei austriece va exista un astfel de deznodământ. Poate să fie și un cadou otrăvit această deschidere. Va trebui să vedem exact care sunt elementele concrete. Ideea ar fi de a se aplica soluția pe care spre exemplu o punea Italia, care a negociat împreună cu Austria deschiderea unor hotspot-uri, a unor tabere de refugiați în care Italia să trimită refugiații care sunt în cursul adoptării, examinării cererii de azil. Ei bine, asta este împotriva convențiilor internaționale privind drepturile omului. Extrema dreaptă va reproșa foarte mult acest lucru, pentru că, nu-i așa, România se va umple de străini, deci există un risc foarte important în politica românească.”

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite