De ce se ceartă cuplurile și ce ascund conflictele repetate. Sfaturi despre cum să te cerți fără să distrugi relația

Certurile frecvente nu sunt neapărat semnul unei relații eșuate, ci al uneia care se află încă în contact, susține psihologul Radu Leca. Problema apare atunci când conflictul devine singura formă de comunicare, iar nevoia de a nu fi rănit ajunge să producă și mai multă suferință. Specialistul explică ce se ascunde în spatele certurilor repetate și cum pot cuplurile să iasă din acest cerc toxic.

Cuplurile certărețe sunt, în esență, cupluri vii, dar cu un conținut emoțional intens și adesea toxic. Nu sunt neapărat fericite sau liniștite, însă încă se ating prin cuvinte, chiar și atunci când acele cuvinte dor, arată psihologul.

Adevărul incomod, explică Radu Leca, este că multe relații nu se destramă din lipsă de iubire, ci din lipsa unui mod suportabil de a fi împreună atunci când apar diferențele. Certurile nu sunt simple izbucniri fără sens, ci o formă de comunicare care a rămas fără vocabular.

De cele mai multe ori, conflictele nu sunt despre lucruri mărunte, precum vasele, banii sau programul zilnic. Este vorba despre nevoia profundă de a fi văzut, validat și înțeles, dar și despre teama de a nu fi abandonat, este de părere psihologul. În spatele fiecărui reproș se ascunde un dor neexprimat.

În psihologie, cearta repetitivă seamănă cu un dans prost învățat, în care partenerii reacționează automat, din apărare. Creierul ajunge să asocieze partenerul cu pericolul, nu cu sprijinul, iar reflexele de atac, fugă sau îngheț preiau controlul, explică specialistul.

Astfel, în loc să comunice doi adulți care au ales să fie împreună, ajung să vorbească doi „copii interiori” care se apără. Tragedia nu este cearta în sine, ci faptul că partenerii se ceartă pentru a nu fi răniți și, paradoxal, ajung să se rănească, subliniază Radu Leca.

Psihologul face distincția între certurile „de conținut” și cele „de proces”. Conținutul este ceea ce se vede la suprafață, în timp ce procesul ține de putere, siguranță, afecțiune și validare. O ceartă aparent banală poate ascunde, de fapt, o luptă pentru respect sau frica de a fi părăsit.

Nu există cupluri fără ciocniri, atrage atenția psihologul, ci doar cupluri care au învățat să nu se distrugă la fiecare conflict. Aici intervine o virtute deloc spectaculoasă, dar esențială: răbdarea activă, capacitatea de a-i oferi celuilalt timp să fie om, nu personaj.

Cultul dreptății este o altă capcană frecventă în relații. Dorința de a avea mereu dreptate erodează intimitatea, pentru că relațiile nu se hrănesc din victorii argumentative, ci din sentimentul că „ai contat”, explică Radu Leca.

Pentru unii, cearta devine chiar un ritual. Oamenii crescuți în medii conflictuale pot ajunge să asocieze apropierea cu intensitatea emoțională, iar liniștea li se pare suspectă. În astfel de cazuri, scandalul nu este semn de pasiune, ci de anxietate, ne avertizează psihologul.

Un punct extrem de delicat este disprețul. Ironia repetată, etichetele și superioritatea morală acționează ca un acid emoțional, care distruge fundația relației și blochează reconectarea, explică specialistul.

Există însă soluții practice. Cuplurile pot învăța să se certe „curat”: să atace problema, nu persoana, să vorbească despre ce simt înainte de a acuza și să introducă un element esențial – reparația. Este acel gest care transmite mesajul „nu ești dușmanul meu”, explică psihologul.

Reparația nu înseamnă minimalizare sau uitare, ci asumare și responsabilitate. Este o formă de libertate emoțională, aceea de a alege blândețea în locul impulsului, subliniază Radu Leca.

Nu în ultimul rând, multe certuri sunt amplificate de factori externi: oboseala, stresul financiar, anxietatea, lipsa somnului sau a intimității. Uneori, ceea ce pare conflict este doar epuizare care cere ajutor, atrage atenția psihologul.

În final, a rămâne împreună este o alegere zilnică. Nu una grandioasă, ci una mică și constantă: să-l vezi pe celălalt ca pe un om care încearcă, nu ca pe un adversar. Relațiile nu se salvează prin promisiuni mari, ci prin gesturi mici, repetate, care devin caracter, concluzionează psihologul.