De ce cresc facturile la încălzire, deşi preţul la gaze este plafonat

Luna care tocmai s-a încheiat, ianuarie, confirmă un paradox energetic tot mai greu de explicat pentru români: deşi România produce gaze, are depozite mai pline decât anul trecut şi aplică în continuare plafonarea preţului, facturile la încălzire cresc cu până la 30% faţă de ianuarie 2025.

Creşterea este reală, măsurabilă şi este generată de o combinaţie de consum mai mare, importuri scumpe şi probleme structurale nerezolvate ale locuinţelor.

Potrivit Asociația Energia Inteligentă (AEI), într-o locuinţă bine izolată, factura lunară la gaze este mai mare cu 100–200 de lei, iar în casele sau apartamentele neizolate creşterea ajunge la 200–400 de lei. În ianuarie 2026, consumul de gaze al clienţilor casnici a fost cu 18% mai mare decât anul trecut, pe fondul temperaturilor scăzute şi al pierderilor termice semnificative.

Deşi stocurile din depozite au fost cu 11% mai mari, acestea nu au acoperit vârful de cerere. România a apelat masiv la importuri, care au crescut cu aproape 500% în zilele de ger. Gazele din import au fost achiziţionate la preţuri cu până la 83% mai mari decât gazul din producţia internă plafonată, ceea ce explică de ce factura finală creşte chiar şi în condiţiile schemei de protecţie.

România nu este singura ţară care încearcă să limiteze şocul facturilor. În ianuarie 2026, mai multe state din Uniunea Europeană menţin măsuri de intervenţie. România păstrează plafonarea preţului la gaze pentru consumatorii casnici până la 31 martie 2026.

Bulgaria aplică un preţ reglementat, redus sezonier, iar Germania nu plafonează direct preţurile, dar a eliminat unele taxe energetice pentru a tempera costurile. Majoritatea statelor vest-europene au renunţat însă la plafonările generale şi acordă sprijin doar consumatorilor vulnerabili.

Diferenţa majoră vine din eficienţă. În timp ce Europa de Vest a investit masiv în izolare, pompe de căldură şi sisteme inteligente de control al consumului, România intră în fiecare iarnă cu un fond locativ vechi, pierderi mari de căldură şi centrale forţate să funcţioneze mai mult. Aşa apare „loteria termică”: acelaşi preţ pe kWh, dar facturi complet diferite.

Concluzia este una dură, dar clară: plafonarea doar amână impactul, nu îl elimină. Atât timp cât consumul creşte mai repede decât eficienţa, iar importurile rămân soluţia de avarie, iernile vor continua să „ardă la buzunar”.

După 1 aprilie 2026, când plafonarea ar putea dispărea, presiunea asupra facturilor va depinde aproape exclusiv de investiţiile făcute – sau amânate – până acum.