De ce acceptă victimele să rămână în medii abuzive? Explică psihologul Radu Leca

Agresiunea fizică în cadrul familiei este o realitate cumplită, plină de durere și confuzie. De ce victimele acceptă să rămână în medii abuzive? Răspunsurile sunt adânc înrădăcinate în complexitatea psihicului uman, învăluite de temeri, speranțe și mecanisme de apărare.

Dinamica agresor-victimă este adesea una de interdependență emoțională. Victimele trăiesc într-un ciclu vicios de abuz și reconciliere, unde perioadele violente sunt adesea urmate de momente aparent pline de afecțiune și promisiuni. „Hotărârea de a spune stop violenței începe atunci când fiecare dintre noi luptă pentru asta”, afirmă psihologul Radu Leca. 

Alternanța dintre durere și reconfort contribuie la confuzia emoțională a victimei. Ea ajunge să se îndoiască de rațiunea sa și să-și dilueze instinctele de autoprotecție. Victimele dezvoltă ceea ce psihologii numesc „sindromul Stockholm”, identificându-se cu agresorul ca mecanism de apărare psihică.

Siindromul le face să-și perceapă agresorii într-o lumină pozitivă, uneori chiar salvatoare. 

Abuzul psihologic premergător agresiunii fizice contribuie adesea la erodarea ecoului interior al valorii și puterii personale ale victimei.

Multe victime cred că nu merită mai bine, că sunt responsabile pentru comportamentul agresorului sau că nu ar putea supraviețui de unele singure. Într-un mod mai subtil și crud, abuzul a redefinit imaginea de sine a victimei, încurajându-le să accepte violența ca pe o parte inevitabilă a existenței lor.

Izolarea socială este și ea un factor central. Agresorii își controlează adesea victimele, limitându-le contactul cu prietenii, familia și lumea exterioară.

Izolarea crește dependența victimei de agresor, reducând accesul la informații și resurse care ar putea permite evadarea.

Teama de judecată sau stigmatul social, atât de prezent în comunitățile tradiționale, mai poate descuraja victimele să ceară ajutor.

Factorii economici sunt un obstacol major. Lipsa resurselor financiare leagă multe victime de agresorii lor. Dependența economică este prezentată atât de agresor victimei și ulterior de victimă, de multe ori, drept o normalitate.

Presiunea de a întreține copiii, de a avea unde să locuiești, și de a-ți asigura traiul zilnic adaugă un strat de imposibilitate deciziei de a pleca.

Din punct de vedere cultural, normele și valorile tradiționale reprezintă un rol decisiv. Așa cum au fost crescute, în rușine si acceptare, victimele se comportă ani de zile, cu agresorul ca si când agresiunile nu vor mai exista, găsindu-i mereu scuze și justificări ale comportamentului.

În multe culturi, există presiunea imensă de a menține unitatea familială cu orice preț. Rușinea asociată cu destrămarea familiei, teama de a dezamăgi idealurile comunitare sau religioase, sunt folosite împotriva victimelor pentru a le menține captive într-un climat 100% toxic și periculos.

Ce poate fi făcut? Înțelegerea acestor aspecte psihologice este primul pas. Oferirea unui mediu suportiv, nejudecătorare nu judecă și plin de compasiune este salvator. Victimele au nevoie să audă că nu sunt singure, că există scăpare și că viața este trăită fără frică.

Resursele comunitare, adăposturile și sprijinul profesional acordat de psihologi și psihoterapeuți sunt instrumente esențiale pentru a le ajuta să își recapete autonomia psiho-emoțională și să își refacă viața într-o direcție pozitivă.

Este imperativ să cultivăm un climat social care să nu tolereze violența sub nicio formă. Educația, discuțiile deschise despre sănătatea mentală și relațiile sănătoase sunt esențiale. Doar prin conștientizare și acțiune colectivă putem spera la o societate în care nici o persoană să nu mai fie nevoită să suporte violența ca pe un destin ineluctabil, precizează psihologul Radu Leca.

Prin intermediul introspecției, solidaritate și acțiuni active, ajutăm la vindecarea rănilor profunde ale sufletului, deschizând ușile spre o existență în care fiecare ființă umană să fie tratată cu demnitate, respect și iubire.

Deși drumul este lung și provocările sunt multiple, curajul de a înfrunta adevărul este primul pas spre eliberare și transformare autentică.