De câți bani are nevoie un ”socio” care vrea să-i ia locul lui Florentino Perez la șefia lui Real Madrid

Florentino Perez / Foto: Profimedia Images
15 mai 2026, 13:52

Conferința de presă intempestivă organizată de Florentino Perez, actualul președinte al lui Real Madrid, a scos la iveală mai multe detalii neașteptate, printre care și cel cu organizarea de noi alegeri la șefia clubului ”blanco”.

Perez a fost puternic criticat în marile publicații de profil din Spania și de pe continent pentru agresivitatea sa și atitudinea conspiraționistă.

Perez, numit ”omul din buncăr”

BBC l-a numit ”un om într-un buncăr”, dată fiind izolarea sa din ultimii ani și ieșirea din senin la rampă cu acuzații la adresa unor pretinși dușmani care l-ar vrea dat jos de la conducerea lui Real Madrid, dată fiind criza actuală de la club, necâștigarea niciunui trofeu important în ultimii doi ani, dezbinarea din vestiarul echipei etc.

Dar dincolo de conferința de presă ”grotescă ”a lui Florentino Pérez, scrie ziarul El Mundo într-o analiză despre ce urmează la Real Madrid, două lucruri au ieșit la iveală printre atacurile președintelui Real Madrid:

1 – va convoca alegeri

2 – își va depune candidatura pentru a „apăra interesele membrilor”.

Dacă sunt alegeri, cum rămâne cu Mourinho sau Vinicius?

”Întrebarea pe care o ridică această convocare este cea referitoare la capacitatea de manevră pe care o va avea clubul pentru a acționa, de exemplu, pe piața transferurilor și pentru a face față operațiunilor pe care le are în așteptare, cum ar fi revenirea lui José Mourinho sau reînnoirea contractului lui Vinicius Junior”, menționează ziarul spaniol.

El menționează că ”primul lucru care trebuie luat în considerare sunt termenele. Procesul electoral al Real Madrid este reglementat de articolul 40 din statutul clubului”.

Există patru situații în care acesta poate avea loc: sfârșitul mandatului, decizia președintelui, demisia sau ineligibilitatea acestuia sau o moțiune de cenzură. În acest caz, ne-am afla în fața celei de-a doua situații, întrucât mandatul lui Florentino Pérez se încheia în 2029.

187 de milioane de euro. Cine va avea garanția aceasta?

Acum, Comisia Electorală are la dispoziție două zile pentru a iniția procesul electoral, ceea ce se va face după „anunțarea pe panoul de afișaj prevăzut în acest scop la sediul social și publicarea în cel puțin două ziare din Madrid”.

După aceste 48 de ore, începe un proces de 10 zile calendaristice pentru depunerea candidaturilor, în cadrul căruia candidatul trebuie, în principal, să fie socio (membru asociat) al clubului Real Madrid de mai mult de 20 de ani și să prezinte o garanție din patrimoniul personal în valoare de 15% din bugetul general al cheltuielile clubului, adică aproximativ 187 de milioane de euro.

Cineva poate deveni ”socio” la Real Madrid, dacă este recomandat de alți doi membri asociați cu vechime de cel puțin 5 ani. Cotizația anuală este aproximativ 150 de euro.

Averea lui Perez, mai mare cu 434%

Întrebarea e, cine va aveea acces la această sumă pentru a-l putea concura pe Florentino Perez?

Acesta, în schimb, nu are nicio problemă cu banii. Dimpotrivă, într-o radiografie a marilor averi actuale din Spania, Perez apare că și-a mărit averea cu 434% în ultimii cinci ani!

Deocamdată, se știe doar procedura:

”Comisia Electorală va verifica toate candidaturile în ziua următoare depunerii acestora și, în cazul în care sunt respinse, candidații au la dispoziție două zile pentru a depune o contestație”, scrie El Mundo.

În cel mai rău scenariu, arată ziarul citat, acest proces ar putea dura maximum 13 zile. Dacă la sfârșitul acestui termen ar exista un singur candidat, acesta ar fi ales automat, ceea ce i s-a întâmplat lui Florentino Perez, în 2009. Dacă ar fi doi sau mai mulți, alegerile ar trebui să aibă loc în maximum 15 zile de la expirarea termenului de depunere a candidaturilor.

Astfel, clubul ar fi implicat într-un proces electoral care ar putea dura aproximativ o lună.

Florentino Perez poate face contracte, indiferent de alegeri

”Ce se întâmplă atunci cu funcționarea normală a instituției Real Madrid?”, se întreabă jurnaliștii madrileni, care dau și răspunsul:

Nimic. Articolul 39 din statut prevede că „președintele și consiliul de administrație care își încheie mandatul își vor continua exercitarea deplină a funcțiilor până la preluarea mandatului de către președintele și consiliul de administrație care vor fi aleși”.

Din punct de vedere legal, Florentino Pérez și Consiliul său de administrație ar putea gestiona în cadrul acestui proces atât angajarea lui José Mourinho, cât și reînnoirea contractului lui Vinicius Junior, două operațiuni în valoare de zeci de milioane de euro.

Doar etica și bunul simț l-ar împiedica pe președinte să semneze aceste „ipoteci” – se spune că pe trei ani pentru antrenor și pe cinci ani pentru jucător – fără a ști dacă va mai fi în funcție la finalul procesului electoral.

Ce spune Codul comercial

„Contractele pe care le-ar putea semna actualul președinte ar avea, în principiu, deplină valabilitate și eficacitate juridică, astfel încât candidatura viitoare ar trebui să le respecte în conformitate cu propriile lor clauze”, declară pentru El Mundo, Álvaro Gómez de la Vega, de la Jofre Sports Law.

Ar trebui analizat doar dacă în respectivele contracte s-ar fi convenit vreo clauză de reziliere legată de o eventuală schimbare a președinției sau a structurii de conducere a clubului (făcând o analogie cu o schimbare de control din Codul comercial).

Atenție, vine CM de Fotbal!

Cu toate acestea, viabilitatea acestui tip de prevederi este redusă, atât pentru că ar putea fi contestate, fiind interpretate ca clauze arbitrare stabilite în beneficiul exclusiv al uneia dintre părți, cât și pentru că simpla schimbare a președinției Real Madrid Club de Fútbol nu echivalează, în general, cu o schimbare a controlului asupra entității.

Într-o lună se pot întâmpla multe lucruri, iar unul dintre ele este, de exemplu, începerea Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada.

Madridul dorea să finalizeze ambele operațiuni și, poate, și câteva plecări înainte de acest eveniment. Poate Florentino Perez să facă acest lucru? Da. Trebuie să o facă? Asta depinde deja de conștiința fiecăruia, încheie El Mundo analiza despre noua etapă de la Real Madrid.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite