Sâmbătă 5 iulie 2025 | București 31˚C / Senin

David Popovici, medaliat cu argint la Mondialele în bazin scurt, în proba de 200 m liber

Popovici argint la 200 m liber
Popovici argint la 200 m liber
18 decembrie 2022, 12:32

În finală, David Popovici a fost cronometrat cu timpul de 1 min 40 sec 79/100. A fost devansat de sud-coreeanul Sunwoo Hwang, care a stabilit un nou record al competiţiei, 1 min 39 sec 72/100.

Podiumul a fost completat de britanicul Tom Dean, în 1 min 40 sec 86/100.

În seriile desfăşurate tot duminică, Popovici a fost cronometrat cu al şaselea timp, 1 min 42 sec 31/100.

România a fost reprezentată de trei înotători la Mondialele de la la Melbourne: David Popovici, Robert Glinţă şi Andrei Anghel, obţinând o singură medalie, cea câştigată de Popovici la 200 m liber.

VEZI și David Popovici, clasat pe locul patru în finala probei de 100 m liber la Mondialele în bazin scurt

Popovici avea în palmares titlul european la 200 m liber în bazin scurt, câştigat anul trecut, la Kazan.

David Popovici a cucerit anul acesta medaliile de aur la 100 m liber şi 200 m liber, atât la Europenele de seniori, cât şi la Mondialele de seniori în bazin olimpic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite