Miercuri 9 iulie 2025 | București 24˚C / Cer variabil

Darius Vâlcov, pus sub control judiciar de DIICOT pentru publicarea protocolului SRI-PÎCCJ. Documentul era încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”

18 iunie 2019, 16:24

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, postarea a inclus șase pagini din protocol, documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”.

Deşi protocolul nu mai producea efecte, aşa cum au anunţat SRI şi Parchetul General, era un document secret. Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite