Danemarca: Violenţe la o manifestaţie propalestiniană, trei arestări

Demonstrații propalestiene
Demonstrații propalestiene
15 mai 2021, 09:50

Poliţia a continuat să fie prezentă la locul manifestaţiei pe tot parcursul nopţii, a declarat inspectorul de poliţie Paw Kaltoft pe canalul public danez DR, după ce a anunţat arestarea a trei persoane.

Manifestaţia, care a avut loc în faţa ambasadei Israelului la Copenhaga, a fost dispersată din cauza „tulburării” ordinii publice, au declarat poliţia locală pe Twitter, precizând că numeroşi membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi la faţa locului.

Potrivit presei locale, circa 4.000 de persoane au participat la manifestaţie. Un grup de 50 până la 100 de persoane a început să arunce cu pietre asupra clădirii ambasadei şi poliţiei, a precizat aceasta.

Potrivit televiziunii publice DR, poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi bastoane pentru a dispersa manifestanţii.

„Toată lumea are dreptul să se exprime paşnic în Danemarca”, a scris pe Twitter Jeppe Kofod, ministrul de externe danez, adăugând că aruncarea cu pietre asupra poliţiei şi ambasadei israeliene a fost „complet inacceptabilă”. „Condamn acest lucru clar şi ferm”, a insistat el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă