Cupa Mondială, Netflix și viitorul aseptic al sportului. Cum riscă să se transforme fotbalul într-o mare simulare

Redăm argumentele articolului semnat de Amit Katwala.

***

De la suporterii falși aduși din Liban pentru a susține țara gazdă, Qatar, până la pseudo-reprezentările generate pe calculator care apar pe ecranele stadioanelor, se pare că nu a existat niciodată o prăpastie mai mare între ceea ce se întâmplă cu adevărat pe teren și produsul sigur și aseptic care este transmis în întreaga lume.

Desigur, există ocazional o explozie de autenticitate la margini: invadatori de teren și pălării cu găleți curcubeu care străpung bula atent controlată pe care FIFA și Qatar au creat-o în țara lor bizară și clinică – un loc cu mai multe locuri pe stadioane decât cetățeni. Dar chiar și apelurile sportive trec prin procesul de pasteurizare: decizii mediate de loteria arbitrilor asistenți video (VAR), tehnologia semi-automată de ofsaid transformând literalmente jucătorii în manechine fără trăsături.

Toate acestea sunt o consecință firească a faptului că sportul a fost absorbit de economia atenției – a devenit doar o altă modalitate de a converti globii oculari în impresii publicitare. S-ar putea să credeți că sportul dumneavoastră preferat se referă la marjele fine, la mirosul de iarbă, pământ și transpirație. Dar nu. Este vorba de măsurători de implicare și inventar publicitar și acorduri de sponsorizare personală.

Problema cu acest lucru – una pe care toată lumea, cu excepția lui Elon Musk, o poate înțelege – este că sponsorilor și agenților de publicitate nu le plac controversele. Sau, ca să fiu mai precis, nu le plac controversele spontane. FIFA va câștiga totuși 7,5 miliarde de dolari din acest ciclu al Cupei Mondiale, în ciuda unui deceniu de proteste împotriva țării-gazdă. La nivel individual, însă, sportivii și reprezentanții lor învață rapid că cel mai bun mod de a face bani în sport este să fii bun pe teren și să-ți ții gura închisă: fii Roger Federer, nu Nick Kyrgios.

Puteți vedea acest proces desfășurându-se în timp real. Pe măsură ce tinerii sportivi se transformă din indivizi promițători în branduri de sine stătătoare, ei devin mai reținuți, mai… fabricați. Cu cât timpul lor devine mai valoros, cu atât mai puține motive au să vorbească cu jurnaliștii. Rarele interviuri pe care le acordă devin un fel de vid – gura se mișcă, capul se mișcă, nu se întrezărește nimic interesant – și orice lucru care prezintă un interes, chiar și minim, este preluat și transformat într-un titlu de ziar, ceea ce face și mai puțin probabil ca ei să se deschidă data viitoare.

Dar acele povești individuale sunt cele care fac sportul cu adevărat captivant. Fără ele, fanii se deconectează. Așadar, este nevoie de o modalitate de a injecta personalitate fără riscul ca sportivii să spună ceva dăunător pentru reputația lor, pentru rezultatele sponsorilor sau pentru oricine altcineva. Care este rezultatul? Documentarul sportiv „din culise”, la fel ca și în cazul atmosferei de fabricare a Qatarului prin angajarea fanilor, sportul dumneavoastră aflat în dificultate poate fabrica o dramă acceptabilă prin aducerea unei echipe de producție.

Exemplul principal este Drive to Survive, un serial popular de pe Netflix despre cursele de Formula 1, care a fost creditat cu revigorarea interesului pentru un sport care era în declin de ani de zile, reușind chiar să facă aparent imposibilul și să îl facă atractiv pentru publicul american. Există, de asemenea, formatul Amazon Prime All or Nothing care a dus camerele de filmat în vestiarele de la Manchester City, Tottenham Hotspur și Arsenal, precum și la o serie de echipe din NFL.

Formatul este în mod clar popular, deoarece Netflix mai are două seriale similare care urmează să fie lansate în 2023 – numite în prezent Untitled Tennis Series și Untitled Golf Series. Acestea sunt realizate de producătorii lui Drive to Survive, iar dacă ai urmărit acel serial, știi la ce să te aștepți: tensiune, dramă, presiune, transpirație. Problema este că totul este fabricat, un facsimil subțire al lucrurilor reale.

De-a lungul anilor au existat câteva documentare sportive incredibile: seria 30 for 30 de la ESPN, sau The Last Dance, despre echipa dominantă Chicago Bulls a lui Michael Jordan. Dar, în mare parte, aceste documentare au privit în urmă și au prezentat sportivi ale căror cariere profesionale s-au încheiat, care nu au nimic de pierdut dacă spun adevărul.

Noul val de documentare sportive promite o privire fără menajamente în spatele cortinei sportului de elită, așa cum se întâmplă astăzi, dar realizatorii de documentare au de-a face cu mărci internaționale și multimilionari care nu au absolut niciun stimulent pentru a dezvălui ceva real. Vor exista o serie de restricții cu privire la ceea ce poate și nu poate fi arătat în produsul finit – straturi și straturi de aprobări. În mod revelator, filmul The Last Dance, aclamat de critici, este construit în jurul a 500 de ore de imagini din culise care au fost filmate în timpul ultimului sezon al lui Jordan cu Bulls, în 1997-1998, pentru care acesta a refuzat până de curând să dea permisiunea de a le publica.

Încercarea de a face același lucru mai aproape de timpul real înseamnă să schimbi rigoarea investigației pentru acces – iar dacă All or Nothing și Drive to Survive sunt un indiciu, noile emisiuni ale Netflix vor fi probabil superficiale și pătrunzătoare, dar goale din punct de vedere nutrițional, agreabile pentru toți cei implicați, cu excepția spectatorului.

Este următorul pas logic într-o schimbare care se întâmplă de ani de zile. Social media le-a permis pentru prima dată sportivilor (și celebrităților și politicienilor) să își controleze propriile mesaje, fără a fi mediate de ziare și reviste. Acum, ei își folosesc această putere pentru a-și controla imaginea, ajutați de serviciile de streaming care caută cu disperare conținut sportiv și audiența pe care acesta o promite. Ar fi fost în regulă dacă ar fi fost vorba doar de ceasuri și parfumuri fine, dar astăzi sportul este, de asemenea, un vehicul pentru soft power: atunci când Amazon oferă o imagine igienizată a lui Manchester City pentru un documentar, nu doar Pep Guardiola și jucătorii săi sunt spălați, ci și regimul din Abu Dhabi care îi finanțează.

O parte din atracția sportului în direct este haosul său inerent. Japonia ar putea învinge Spania, un jucător de tenis ar putea începe în mod inexplicabil să certe o femeie din public. Pentru agenții de publicitate, însă, nu există niciun motiv de afaceri pentru acest haos, iar documentarele sportive regizate pe scenă sunt doar un alt mod în care spontaneitatea este eliminată din produs.

Dacă privim sportul prin această lentilă, o mulțime de lucruri ciudate încep să aibă sens: turneul saudit de golf, decizia FIFA de a extinde Cupa Mondială la 48 de echipe, în ciuda temerilor că acest lucru va înrăutăți fotbalul, rutina implacabilă a circuitului ATP, modul în care formatul Ligii Campionilor este modificat pentru a avantaja cluburile consacrate.

Abundența de documentare fade din culise precum Drive to Survive reprezintă doar un alt simptom al aceleiași boli. Acestea oferă o imagine a viitorului sportului, în care ocazii precum Cupa Mondială devin mai puțin legate de suporteri și mai mult de vânzarea de produse. Bine ați venit în serialul Fotbal fără titlu, în care fanii sunt pur și simplu o punere în scenă, iar sportul adevărat este o complicație care poate fi eliminată.