Cum a fost prins suspectul în cazul crimei din Dâmbovița, unde a fost găsit cadavrul tranșat al unei femei. Raportul procurorilor
Suspectul în cazul crimei descoperite lângă autostradă a fost prins după numărul internațional de identificare a telefonului. Cetăţeanul turc a folosit mai multe cartele telefonice în acelaşi terminal mobil, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă. Care cuprinde detalii despre cum a acționat individul. Atentie! Sunt informaţii care vă pot afecta emoțional!
Anchetatorii au pornit de la declaraţia surorii victimei. Aceasta le-a spus că Mirela s-a întâlnit cu un cetăţean turc în ziua dispariţiei sale, 6 martie 2024. Poliţiştii au verificat numărul de telefon al victimei. Și au descoperit că, în ziua dispariţiei, a avut 6 convorbiri telefonice cu o persoană care folosea o cartelă PrePay. Fusese într-un telefon care mai utilizase şi alte numere de telefon.
După seria aparatului l-au identificat pe suspect: cetăţeanul turc Cam Abdulkadîr, domiciliat în cartierul Rahova din Bucureşti.
Au stabilit şI că telefonul cu respectiva serie IMEI a fost localizat în dimineaţa zilei de 7 martie în zona unde a fost aruncat cadavrul. Anchetatorii au descoperit și maşina suspectului pe camerele de supraveghere din zona unde s-a întâlnit cu victima.
„La ora 16:36 victima iese din sala de jocuri aşa cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi ulterior este luată cu maşina marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare german XXXX de către inculpat, acesta fiind surprins de camerele de supraveghere la ora 17:07, îndreptându-se către domiciliu, în auto observându-se că sunt 2 persoane”, se arată în referat.
Investigatorii au stabilit că suspectul ar fi tranşat corpul femeii în baie
La percheziţie, anchetatorii au constatat că la domiciliul suspectului era o dezordine de nedescris. Mai puţin în baie, unde era foarte curat și unde existau foarte multe produse de curăţenie.
„Cu toată atenţia acordată de inculpat locului din casă unde s-a desfăşurat oribila faptă, baia, la cercetarea de la faţa locului au fost identificate urme cu aspect de sânge, unele invizibile cu ochiul liber, însă cel mai important este faptul că, pe o pungă de plastic transparentă au fost identificate urme de sânge care s-au dovedit a conţine profilul genetic al victimei”.
Investigatorii au stabilit că suspectul a tranşat cadavrul femeii în baie, apoi l-a băgat în saci menajeri cu inscripţia primăria Sectorului 5, în saci albi de rafie cu dungi albastre, într-un covor grena cu motive florale şi apoi într-o piscină gonflabilă. A transportat cadavrul pâna la pasarela de la kilometrul 64 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti şi l-a aruncat pe câmp.
Reconstituirea crimei
Procurorii au făcut luni reconstituirea crimei descoperite lângă Autostrada A1. Cetăţeanul turc, care a recunoscut că a omorât-o pe tânără şi i-a aruncat cadavrul tranşat la pasarela de la kilometrul 64 al Autostrăzii Bucureşti-Piteşti, le-a aratăt anchetatorilor cum a acţionat.
Poliţiştii au stabilit că e vorba de o crimă pasională. Cei doi aveau o relaţie de peste 3 ani, turcul îţi dorea mai mult, iar femeia îi cerea mereu bani. Potrivit poliţiei, victima practica prostituţia şi frecventa sălile cu jocuri de noroc.