Cum a ajuns ciclonul Boris în România, unde a provocat inundații devastatoare
În ultimele zile, ciclonul Boris a făcut ravagii în Europa centrală și de sud-est. A dus la scăderea temperaturilor cu 15-20 de grade și la ploi care au provocat inundații catastrofale în România, Cehia, Polonia și Austria.
Așadar, De ce a fost așa de dur ciclonul care a produs cele mai grave inundații din ultimii 25 de ani în regiune? De ce sunt tot mai frecvente furtunile și inundațiile?
Ei bine, încălzirea globală nu înseamnă doar valuri de căldură mai lungi, ierni cu temperaturi de 20 de grade Celsius și toamnă caldă, ci înseamnă și mai multe episoade cu ploi torențiale și furtuni violente.
Ciclonul Boris a devastat localități din România, Austria, Cehia, Polonia, Ungaria și Slovacia, iar în unele zone din Austria și Cehia a plouat în trei zile și peste 300 de l/mp adică echivalentul a 4-5 luni de precipitații.
În regiuni din Cehia și Polonia a fost afectată și circulația trenurilor sau a metroului la Viena.
A nins și la altitudini de sub 1.000 m în Alpi. Iar pentru prima oară în istorie a nins în septembrie pe Transalpina.
În țara noastră, cea mai mare valoare pentru trei zile a fost la stația meteo Bacău – 131 de litri pe metru pătrat. Aceste date înseamnă că în doar trei zile a plouat cât în 3-4 luni.
Foarte pe scurt, ciclonul Boris s-a format la întâlnirea unor mase de aer rece din nordul Europei, cu mase de aer mediteranean foarte cald, care se deplasau de la sud la nord.
În plus, o masă de aer rece a rămas izolată într-o atmosferă mai caldă, iar asta a dus la precipitații violente și scăderi dure de temperatură.
Contextul este important pentru a înțelege gravitatea ciclonului: vara lui 2024 a fost cea mai caldă din istorie în România și în țările Europei Centrale.
În plus, prima săptămână din septembrie a adus temperaturi record de peste 35 °C în centrul Europei și de peste 30 °C în Scandinavia. Câteva zile mai târziu, în locurile unde erau temperaturi de vară au ajuns să fie maxime de final de toamnă.
Fenomenele meteo extreme sunt tot mai dese și mai intense, iar asta se întâmplă din cauză că există mai multă căldură în sistemul climatic, iar această căldură este asociată cu o cantitate mai mare de vapori de apă în atmosferă și un grad ridicat de umezeală.
În această lume tot mai caldă se schimbă tot sistemul climatic, toate sistemele de vreme din atmosferă au parte de o cantitate sporită de căldură, iar când vorbim despre precipitații, înseamnă că intensitatea lor este în creștere. Nu ne mai miră faptul că după multe zile cu temperaturi de 30 °C vin brusc ploi puternice și maximele zile ajung pe la 15 °C.
Există o tendință observată de creștere, la nivelul României, a numărului de zile cu averse de ploaie, în timp ce numărul total de zile cu precipitații scade.
Concluzia este că, din cauza încălzirii globale a crescut probabilitatea și intensitatea că un astfel de eveniment să se producă iar aceste schimbări din nefericire vor avea loc în continuare.