Crin Antonescu, la închiderea urnelor: Este o prezență care legitimează din plin aceste alegeri. Vom număra și vom vedea
Crin Antonescu, candidatul Alianței electorale ”România, Înainte!”, la alegerile prezidențiale, cotat pe locul al doilea la exit-poll, la ora 19.00, după George Simion, a declarat, la închiderea urnelor, că prezența la primul tur legitimează din plin alegerile prezidențiale.
‘A fost un gest de responsabilitate, un gest democratic, un gest de speranță. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat un vot. Mă simt obligat, și dacă acest vot se va tansforma în obligația de președinte al României o voi duce cu gândul la speranța pusă de ei în acest vot, în această zi. Este o prezență mulțumitoare. Este o prezență care legitimează din plin aceste alegeri. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au lucrat în campania mea, tuturor celor care m-au susținut. Aș vrea să felicit și să adresez un gând de apreciere tuturor oamenilor care au lucrat în campaniile contracandidaților. Democrația înseamnă o bătălie, uneori dusă la maximum, dar e o bătălie de idei, în care niciodată nu trebuie să uităm că suntem concetățeni, fiii aceleiași țări, și că la sfârșitul unei bătălii va trebui să mergem cu toții, împreună, înainte. Știu, sunt suficient de experimentat să știu că victoria în alegeri nu e dictată nici de exit-poll-uri, nu se poate declara în urma acestor exit-poll-uri. Așteptăm să numărăm fiecare vot. Atunci când toate voturile vor fi numărate și oficila încheiate vom discuta despre câștigători sau despre pierzători. Îi rog pe toți reprezentanții noștri din secțiile de votare să rămână atenți, să lucreze până la capăt, până când procesul electoral se încheie. Îmi exprim speranța că tot acest proces electoral, toată numărătoarea, care va duira câteva ore bune, se va desfășura în condiții corecte și perfect democratice. Mulțumiri tuturor celor care au votat astăzi, mulțumiri votanților mei și să sperăm că vom continua împreună în turul II, a spus Crin Antonescu, la sediul de campanie.

