Crăciun sumbru la Betleem și Ierusalim. Turismul în locurile sfinte pentru creştini a scăzut cu aproape 80 la sută

24 decembrie 2024, 12:33

Atmosferă apăsătoare în locurile sfinte ale creştinătăţii. Din cauza războiului din Gaza și Cisiordania, au venit foarte puțini turiști și pelerini pentru a sărbători Crăciunul la Betleem sau Ierusalim.

Este al doilea Crăciun în care Betleemul e aproape pustiu. Pe fondul situației instabile, din cauza războiului din Gaza și a tensiunilor din toată regiunea, credincioșii nu s-au aventurat să vină să sărbătorească nașterea Domnului. Sutele de oameni care confecționează suveniruri au rămas fară niciun venit. Pentru că nu au vânzări, magazinele nu mai dau comenzi.

De asemenea, hotelierii se plâng de faptul că rata de ocupare e mai mică și decât în perioada pandemiei.

La Ierusalim, aceeași atmosfera sumbră. Puține decorații și luminițe, iar turiști și pelerini și mai putini.

După declanșarea ofensivei israeliene din Gaza, ca urmare a  masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie, turismul în locurile sfinte pentru creştini a scăzut cu aproape 80 la sută.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă