Coreea de Sud: Președintele interimar Han Duck-soo și-a anunțat demisia

Han Duck-soo / Profimedia Images
1 mai 2025, 11:42 (actualizat 1 mai 2025, 13:18)

Președintele interimar sud-coreean Han Duck-soo a demisionat joi și a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale anticipate din 3 iunie, relatează Yonhap și Reuters.

Han și-a anunțat decizia în timpul unei conferințe de presă la Seul, punând astfel capăt săptămânilor de speculații cu privire la participarea sa la alegeri, organizate în urma punerii sub acuzare a fostului președinte Yoon Suk Yeol după tentativa sa ratată de a institui legea marțială în decembrie.

‘Având în vedere greutatea responsabilității pe care o port în acest moment dificil, după ce m-am gândit îndelung și cu atenție dacă o astfel de decizie este într-adevăr corectă și inevitabilă, am decis că, dacă aceasta este singura cale, trebuie să o aleg’, a spus el în cadrul conferinței de presă.

Ministrul de finanțe, Choi Sang-mok, ar urma să ocupe funcția de președinte interimar al Coreii de Sud, așa cum prevede legea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite