Copiii refugiaților ucraineni, antrenați în joacă și activități care să-i facă să uite de ce au fost nevoiți să fugă de acasă

20 martie 2022, 11:47

Pentru câteva ore, problemele au dispărut pentru copiii care au participat la eveniment și tot ce a contat a fost limbajul universal al jocului.

Cei mici au avut parte de ateliere de creație, întâlniri cu personajele sau mascotele preferate, pictură pe față și diverse activități.

Alexei, cel care l-a interpretat pe Batman, e din Chișinău, iar super-puterea lui e faptul că vorbește limba ucraineană.

Părinții spun că cei mici s-au simțit foarte bine, mai ales că în ultima perioadă nu au avut parte de joacă și de normalitate.

Evenimentul a fost organizat de Asociația CERT Transilvania.

Și copiii refugiați în Buzău au retrăit bucuria jocurilor cu roboței. O mănușă inteligentă le permite micuților să se joace. Daniel prinde mai greu mișcările, dar în cele din urmă râde bucuros de reușită.

Yura, în schimb, deprinde cu ușurință tactica în jocul video pus la dispoziție de laboratorul de explorare. Dar sora lui, Xenia, e tristă și pare că nimic nu o poate înveseli. La îndemnul mamei își îndreaptă totuși atenția spre un roboțel sub formă de bilă.

Însoțiți de mame și bunici, copiii cazați în Stațiunea Sărata Monteoru se bucură de activitățile care îi fac să uite că au ajuns într-o țară străină.

Săptămâna viitoare, copiii vor vizita Muzeul chihlimbarului, de la Colți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă