copii Ucraina
Serghei a ajuns în România în martie, cu cei trei copii ai săi. Iniţial, îşi propuseseră să meargă mai departe, dar pentru că şi celor mici le-a plăcut, au decis că România e acum acasă. Miroslava are 3 ani şi a mers prima dată la grădiniţă, la grupa mijlocie.
Serghei: Oamenii sunt foarte politicoşi, ajută pe toată lumea şi totul este bine pentru noi. Ne dorim să rămânem aici. Vreau să învăţăm limba română pentru că vrem să ne stabilim aici.
Băiatul cel mare al lui Serghei, Ruslan a început clasa I şi este singurul copil ucrainean înscris la Şcoala 88. Stă cuminte în prima bancă, chiar sub ochii învăţătoarei.
125 de copii ucraineni învaţă în şcolile din Iaşi.
Irina este din Odesa şi vrea ca cei trei copiii ai ei să îşi continue studiile, până când războiul se va termina și se vor întoarce acasă. Elvira şi Vlad vorbesc limba română, astfel că pentru ei adaptarea va fi mai uşoară.
Una dintre priorităţile UNICEF este integrarea copiilor ucraineni în şcolile din România. Mai ales că pentru ei este un an de tranziţie.
O mare parte a elevilor din Ucraina vin la cursuri în calitate de audienţi, sunt trecuţi în cataloage provizorii şi vor avea acest statut până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe. Pentru alţi copii, părinţii au optat pentru continuarea studiilor online ori sub îndrumarea unor profesori ucraineni.