COOLTURA „Câmp de maci”, o dramă psihologică inspirată din scandalul proiecțiilor de filme cu tematică LGBT, premiat la două festivaluri internaționale
„Câmp de maci” are ca sursă de inspirație evenimente reale, petrecute în 2013 și 2018, când proiecții ale unor filme cu tematică LGBT au fost întrerupte de protestatari conservatori, necesitând intervenția jandarmeriei.
Acesta a fost punctul de plecare pentru regizorul Eugen Jebeleanu, care a construit o dramă psihologică centrată pe situația lui Cristi, unul dintre jandarmii chemați să aplaneze scandalul din cinema. El păstrează discreția în privința orientării sale homosexuale.
Pentru acest rol, actorul Conrad Mericoffer a fost premiat la două festivaluri internaționale, în Spania și Italia.
Anul trecut, regizorul Eugen Jebeleanu, premiat activitatea lui din teatru, făcea din discursul la Gala Uniter o pledoarie pentru respectarea drepturilor minorităților sexuale.
Pentru „Câmp de maci”, regizorul Eugen Jebeleanu a păstrat mult din stilul lui de muncă din teatru. Echipa a repetat luni bune înainte să treacă efectiv la filmări.