Contul de Twitter al lui Jack Dorsey, CEO-ul companiei, a fost spart de hackeri
Compania cu sediul în San Francisco a invocat o „omisiune de securitate din partea furnizorului de telefonie mobilă”.
„Acest lucru a permis unei persoane neautorizate să compună şi să trimită tweet-uri de la numărul de telefon prin intermediul mesajelor text”, a transmis echipa de comunicare a Twitter, care a adăugat că problema a fost rezolvată.
Compania a luat la cunoştinţă despre această problemă la ora 20:00 GMT.
Două ore mai târziu, echipa Twitter a anunţat că problema legată de contul lui Dorsey a fost rezolvată şi nu exista niciun indiciu că sistemele gigantului tehnologic ar fi fost compromise.
Printre tweet-urile publicate în timpul atacului pe contul lui Dorsey, care are 4,2 milioane de abonaţi, s-a numărat un text prin care era anunţată prezenţa unei bombe la sediul companiei, dar şi mesajul „Germania nazistă nu a făcut nimic rău”, notează DPA, citată de Agerpres.