Control fără precedent în justiție! Inspecţia Judiciară verifică toate dosarele clasate privind deţinerea de droguri. Decizia, în contextul informațiilor despre autorul accidentului mortal din 2 Mai

22 august 2023, 14:17

Închiderea dosarului pe numele lui Vlad Pascu a fost ulterior confirmată de Tribunalul Bucureşti, pe 10 ianuarie anul acesta.

Tânărul fusese prins într-un mall din Capitală, în februarie anul trecut, când avea asupra sa canabis.

Magistraţii au ajuns la concluzia că ancheta ar fi prea scumpă.

Reacția părinților tânărului care a provocat tragedia de la 2 Mai. Ei spun că nu vor să-și ferească fiul de răspundere

Astăzi, șefa Inspecţiei Judiciare, Roxana Ioana Petcu, a cerut un control tematic în legătură cu dosarele privind deţinerea de substanţe interzise şi infracţiunile săvârşite sub influenţa acestora.

„Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a dispus efectuarea unui control tematic la nivel naţional privind cauzele având ca obiect deţinerea de substanţe interzise şi infracţiuni săvârşite sub influenţa acestora”, se precizează într-un comunicat al Inspecției Judiciare.

CITEȘTE și Ministrul de Interne, după ce a ieșit la iveală că șoferul care a ucis doi tineri în 2 Mai fusese oprit de poliție și lăsat să plece: Am dispus un control complet. Orice neglijență sau vinovăție constatată, supusă rigorilor legii

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite