Vineri 2 mai 2025 | București 23˚C / Senin

Controale de amploare în toate centrele de îngrijire a persoanelor vulnerabile. Șeful DSP Ilfov a demisionat. Conducerea DGASPC Sector 4 a fost demisă și un centru închis

10 iulie 2023, 07:38

ACTUALIZARE Conducerea DGASPC Sector 4 a fost demisă.  Urmare a deficiențelor constatate de către comisia de control la una dintre locațiile în care erau găzduiți șase minori aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a luat măsura demiterii de îndată a conducerii DGASPC Sector 4. Acțiunea de control a avut loc astăzi, 10 iulie a.c., în cadrul seriei de verificări efectuate la nivel național, în toate centrele sociale destinate adulților, copiilor și persoanelor cu dizabilități.În cadrul acestor verificări, realizate în Sectorul 4, de o echipă mixtă de control, au fost constatate deficiențe în raport cu standardul necesar, precum cele în privința aspectului deteriorat al pereților interiori, al mobilierului, al echipamentelor sanitare, cât și în privința condițiilor de depozitare a alimentelor.Până la momentul transmiterii prezentei informări de presă, locația respectivă a fost deja închisă, iar minorii au fost relocați în alte spații conforme, pentru ca toate deficiențele constatate să fie remediate în regim de urgență – se arată într-un comunicat de presă.

ACTUALIZARE Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, se întâlneşte la ora 17:00, cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale reprezentative din domeniul asistenţei sociale, în vederea identificării de soluţii, pentru a permite implicarea ONG-urilor în verificarea condiţiilor din centrele de vârstnici şi persoane cu handicap.

ACTUALIZARE Într-o declaraţie pentru TVR INFO, Teodor Negulescu, șeful demisionar al DSP Ilfov, a spus că e vorba de o demisie de onoare și a precizat că din februarie a făcut controale şi a sesizat poliția în legătură cu neregulile din căminele groazei.

„La mine au ajuns sesizări, eu față de această situație am înștiințat în februarie poliția, am înștiințat în scris ANPC-ul și ministerul Muncii pentru un control comun care s-a și efectuat în februarie. Noi am dat sancțiuni, am luat la cunoștință, am transmis către Poliție, către ANPC, către ministerul Muncii. S-au constatat niște deficiențe acolo, eu am informat pe toată lumea. Nu îmi găsesc nicio vină, dar totuși, când vezi atâta suferință, nu pot să fiu nepăsător”, a declarat Negulescu la TVR Info.

ACTUALIZARE Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că șeful DSP Ilfov a demisionat, în urma scandalului azilelor groazei. Rafila a precizat că în lunile ianuarie – februarie cele trei centre din Ilfov au fost verificate de Direcția de Sănătate Publică Ilfov, iarabaterile constate au fost minore. Azi am avut o discuție cu domnul director al DSP Ilfov, iar dânsul a considerat corect să demisioneze, a anunțat ministrul Sănătății.

ACTUALIZARE Parlamentarii USR au cerut luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, prelungirea programului de lucru din sesiunea extraordinară astfel încât comisiile de specialitate să cheme la audieri persoanele responsabile „de dezastrele” din azilele de bătrâni.

Propunerea i-a aparţinut deputatul USR Emanuel Ungureanu, dar nu a fost supusă votului.

„Este o propunere de bun simţ. Având o sesiune extraordinară şi o situaţie excepţională legată de azilurile groazei, vreau să vă propun prelungirea programului de lucru în această săptămână, în aşa fel încât comisiile de specialitate – de muncă, pentru drepturile omului, de sănătate – să poată să cheme la audiere pe oamenii care sunt responsabili de dezastrele din azilele groazei. Îl văd pe domnul Streinu-Cercel, pe domnul Bodog aici, ştiu că sunteţi familiarizaţi pe zona de sănătate. (…) Să-i spuneţi domnului Rafila că ideea de a veni cu spital de boli psihice care să se ocupe de azilurile groazei, când acele spitale de boli sunt lagăre de exterminare, e foarte proastă. Deci, dacă puteţi să-l răzgândiţi cu asta, ar fi minunat. Vă rog frumos să supuneţi la vot să ne facem treaba de parlamentari în sesiune extraordinară şi în comisiile de specialitate, să putem să îl anchetăm pe domnul Budăi, pe acea doamnă de la Botoşani pe care a pus-o la AJPIS”, a susţinut Ungureanu.

Senatorul PSD Florian Bodog a menţionat că programul de lucru a fost deja votat.

ACTUALIZARE Poliţia şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) s-au autosesizat din luna februarie privind situaţia în unele centre pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, au declarat, luni, surse oficiale, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor citate, de asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va verifica, în acest caz, dacă au existat plângeri la Poliţie ale persoanelor care locuiau în vecinătatea azilelor şi au văzut starea persoanelor internate acolo.

Ancheta este „una amplă” şi „vizează o reţea”, au mai indicat sursele citate. Potrivit legii, controlul standardelor în centre pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile revine Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

După o ședință cu mai mulți miniștri la Guvern, Marcel Ciolacu a anunțat prioritățile în domeniul asistentei sociale.

Toate centrele de îngrijire a persoanelor vulnerabile vor fi verificate de urgență, iar autorizațiile vor fi reanalizate.

Premierul a cerut și pedepsirea vinovaților de abuzuri, inclusiv a celor care i-ar fi deposedat pe unii bolnavi de bunuri, bani și imobile. Au fost anunțate oficial și primele destituiri din funcții. Informații cu puternic impact emoțional!

La finalul ședinței cu miniștrii și șefii instituțiilor responsabile de asistență socială, premierul a caracterizat apăsat sistemul care a permis ororile din cele trei azile din Ilfov. Și a anunțat că de astăzi, timp de o săptămână, prefecții au sarcina de a controla toate centrele din țară.

Premierul a cerut tototdata implicarea activa al cultelor și organizațiilor neguvernamentale în îngrijirea persoanelor vulnerabile. Și nu în ultimul rând, pedepsirea celor care se fac vinovați de abuzuri.

Ancheta DIICOT arătat că, dincolo de condițiile de trai crunte pentru cei internați în azile, gestionarii centrelor căutau să le ia acestora apartamentele sau pensiile. exista chiar și înregistrări ale unor convorbiri telefonice în acest sens.

Anchetatorii susțin că rezidenților din cele trei centre li se administrau sedative puternice. Într-un caz, o infirmieră i-ar fi dat diazepam unei paciente care o deranja cu probleme digestive. Iar interceptările par să susțină astfel de practici.

În urma acestor dezvăluiri, șefii instituțiilor care ar fi trebuit să se preocupe de bunăstarea persoanelor vulnerabile încep să cadă.

La aproape o săptămână de la descoperirea ororilor din cele 3 azile din Ilfov s-au concretizat și primele demiteri. Pleacă din funcție șefii ANPIS, AJPIS Ilfov, ANPDPD, DGASPC S3 și Ilfov și urmează DSP Ilfov.

Nu avem însă de-a face doar cu o problemă de neglijență instituțională, susține Avocatul Poporului, după circa 30 de vizite la astfel de stabilimente în ultimul an și jumătate.

În prezent, din cele 98 de persoane preluate de la centrele din Ilfov, în jur de 80 se alfa în alte centre de îngrijire. Unii au fost vizitați azi de premierul Ciolacu. Dar nu toți au fost identificați.

Autoritățile încearcă de urgență să le stabilească identitatea. În dosarul azilelor groazei, 4 suspecți au fost arestați preventiv.

Atenție, în caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde 0800 500 333 destinat victimelor violenţei domestice și traficului de persoane, iar la numărul unic 119 se pot semnala cazurile de abuz asupra copiiilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite