Congresul american a votat desecretizarea dosarelor Epstein. Legea ajunge pentru promulgare la Donald Trump, care a anunțat că o va semna
Camera Reprezentanților și Senatul american au adoptat un proiect de lege care obligă Departamentul de Justiție să facă publice dosarele despre infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein. Proiectul va ajunge pentru promulgare la Donald Trump. Preşedintele american a anunţat că va semna acest text, căruia i s-a opus mult timp.
Trump susține că nu are “nimic a face cu Jeffrey Epstein” şi a precizat că l-a dat afară pe finanţist din clubul său de la Mar-a-Lago pentru că era “un pervers bolnav”.
Adoptată cu 427 de voturi pentru și unul împotrivă în Camera Reprezentanților și apoi aprobată în unanimitate de Senat, legea cere ministerului justiției să publice în termen de 30 de zile toate documentele și înregistrările despre Epstein, precum și a oricăror informații din ancheta privind moartea sa într-o închisoare federală în 2019, înaintea procesului său pentru infracțiuni sexuale.
Documente făcute publice arată legăturile lui Epstein cu lideri globali, persoane influente de pe Wall Street, figuri politice importate și cu Trump însuși.
Chuck Schumer, liderul democrat din Senat: Este vorba despre a oferi poporului american transparența pe care o cere de mult timp. Este vorba despre a-i trage la răspundere pe toți oamenii din cercul lui Jeffrey Epstein care au violat și au permis abuzul asupra a sute de fete ani de zile. Poporul american a așteptat destul de mult. Victimele lui Jeffrey Epstein au așteptat suficient de mult.
Supraviețuitoarele lui Epstein au sărbătorit în fața Capitoliului votul din Camera Reprezentanților.
Proiectul de lege urmează să fie trimis la promulgare lui Donald Trump.
Preşedintele american a anunţat că va semna acest text, căruia i s-a opus mult timp. El a catalogat modul în care guvernul a gestionat cazul Epstein drept o „farsă democrată”.
Trump a reiterat, marţi, că nu are nimic a face cu finanţatorul newyorkez, pe care l-a şi exclus din clubul său de la Mar-a-Lago: “Nu am nicio legătură cu Jeffrey Epstein. L-am dat afară din clubul meu acum mulți ani pentru că îl credeam un pervers bolnav.”
Președintele Statelor Unite a jignit două jurnaliste de la Bloomberg și ABC News, după ce acestea i-au adresat întrebări despre afacerile familiale sale și scandalul Epstein.
El a răspuns pe ton ostil că nu ştie nimic despre infracţiunile sexuale ale celui cu care a colaborat timp de mulţi ani. Trump a amenințat chiar că va opri emisia ABC News din cauza întrebărilor care l-au iritat.
Știrea inițială
Senatul american a dat undă verde desecretizării dosarelor Epstein, după ce Camera Reprezentanților a votat pentru publicarea documentelor
Senatul american a fost de acord în unanimitate să adopte proiectul de lege susținut de Cameră, care obligă Departamentul de Justiție să publice dosarele cazului Jeffrey Epstein, imediat ce proiectul este primit de la Cameră, anunță CNN. Liderul majorității, John Thune, a spus că acest lucru se va întâmpla miercuri.
Senatul nu va trebui să mai ia nicio altă măsură, iar proiectul de lege va fi trimis președintelui Donald Trump, care a spus că va semna legislația – o schimbare puternică față de poziția sa anterioară, notează sursa citată.
Camera Reprezentanților din SUA, controlată de republicani, a votat marți pentru a impune publicarea dosarelor Departamentului de Justiție privind defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, un rezultat împotriva căruia președintele Donald Trump s-a luptat timp de luni de zile înainte de a renunța în cele din urmă la opoziția sa, relatează Reuters.
La două zile după schimbarea bruscă de opinie a lui Trump, măsura a fost adoptată cu 427 voturi pentru și unul împotrivă, astfel că Senatul va primi acum spre examinare o rezoluție care impune publicarea tuturor înregistrărilor neclasificate despre Epstein.
Conflictul public și tot mai acerb dintre republicani pe tema dosarelor Epstein a fracturat relațiile dintre Trump și unii dintre cei mai înfocați susținători ai săi.

