Confruntările de la granița Thailanda-Cambodgia continuă pentru a treia zi. Cel puțin 30 de oameni au murit, iar aproape 150.000 au fost evacuați

26 July 2025, 14:25 (actualizat 26 July 2025, 14:49)

Luptele de la frontiera dintre Thailanda și Cambodgia s-au prelungit pentru a treia zi, iar sâmbătă au apărut noi puncte fierbinți, ambele părți afirmând că au acționat în legitimă apărare în disputa frontalieră și solicitând celeilalte părți să înceteze luptele și să înceapă negocierile.

Cambodgia solicită țării vecine o încetare imediată a focului și reluarea negocierilor privind o soluționare pașnică a conflictului.

Peste 30 de persoane au fost ucise. Aproape 150.000 de oameni au fost evacuați în urma celor mai grave tensiuni dintre cele două state din ultimii 13 ani.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență să discute despre tensiunile din zonă.

Stephanie Tremblay, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU: Putem confirma, în urma discuțiilor avute cu autoritățile din Cambodgia și Thailanda, că s-au înregistrat victime, morți și răniți.
De asemenea, peste 131.000 de persoane din Thailanda și peste 4.000 din Cambodgia au fost nevoite să-și părăsească locuințele. Adăposturile temporare, inclusiv școlile și templele, sunt supraaglomerate. Cele mai urgente nevoi sunt cele legate de alimente, adăpost și asistență medicală. ONU este pregătită să sprijine aceste eforturi, dacă va fi solicitată.

Ambele părți au declarat că sâmbătă dimineața au avut loc ciocniri în provincia thailandeză vecină Trat și în provincia cambodgiană Pursat, un nou front situat la peste 100 km (60 mile) de alte puncte de conflict de-a lungul frontierei disputate de mult timp, notează agenția Reuters.

Cele două țări se află în conflict de când un soldat cambodgian a fost ucis la sfârșitul lunii mai, în timpul unei scurte ciocniri. Trupele de pe ambele părți ale frontierei au fost întărite pe fondul unei crize diplomatice majore, care a a dus coaliția fragilă de guvernare din Thailanda în pragul colapsului.

Sâmbătă, Thailanda a declarat că șapte soldați și 13 civili au fost uciși în confruntări, în timp ce în Cambodgia au fost uciși cinci soldați și opt civili, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Maly Socheata.

În provincia thailandeză de frontieră Sisaket, un complex universitar a fost transformat în adăpost temporar, unde, potrivit unui voluntar, se aflau peste 5.000 de persoane.

La Kuala Lumpur, prim-ministrul malaysian Anwar Ibrahim, președintele blocului regional ASEAN, a declarat că va continua să promoveze propunerea de încetare a focului. Cambodgia a susținut planul lui Anwar, în timp ce Thailanda a declarat că este de acord cu acesta în principiu.

”Încă mai au loc schimburi de focuri”, a declarat Anwar, potrivit agenției de știri de stat Bernama. El a spus că i-a cerut ministrului său de externe „să ia legătura cu ministerele de externe respective și, dacă este posibil, voi continua să colaborez cu ele eu însumi – cel puțin pentru a opri luptele”.

Reuniunea Consiliului de Securitate

Ambasadorul Thailandei la Națiunile Unite a declarat vineri, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, că soldații au fost răniți în două rânduri de la jumătatea lunii iulie de mine terestre nou plantate pe teritoriul thailandez – afirmații pe care Cambodgia le-a negat cu tărie.

”Thailanda îndeamnă Cambodgia să înceteze imediat toate ostilitățile și actele de agresiune și să reia dialogul cu bună-credință”, a declarat Cherdchai Chaivaivid în fața consiliului.

Ministerul Apărării din Cambodgia a declarat că Thailanda a lansat „un atac militar deliberat, neprovocat și ilegal” și că mobilizează trupe și echipament militar la graniță.

”Aceste pregătiri militare deliberate dezvăluie intenția Thailandei de a-și extinde agresiunea și de a încălca în continuare suveranitatea Cambodgiei”, a declarat ministerul într-un comunicat sâmbătă.

Cambodgia a solicitat comunității internaționale să „condamne cu fermitate agresiunea Thailandei” și să împiedice extinderea activităților sale militare, în timp ce Bangkok a reiterat că dorește să rezolve disputa pe cale bilaterală.

Thailanda și Cambodgia au o relație de cooperare, dar și de rivalitate. Ele împart o graniță terestră de 800 de kilometri – trasată în mare parte de Franța în perioada colonială a Cambodgiei – care a fost periodic scena unor conflicte armate și sursă de tensiuni politice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite