Concurs pe bicicletă pentru nevăzători. Campionatul Național de Ciclism în Tandem a ajuns la Cluj

14 octombrie 2018, 10:00

Startul s-a dat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj Napoca. 30 de echipe, formate dintr-un văzator și un nevăzător, s-au avântat de la linia de start. Au avut de pedalat 20 de kilometri, dar, cum „unde-s doi puterea crește”, cu toții au rezistat până la final.

Dariana are 18 ani și a venit din Timișoara ca să participe la concurs. Coechipiera ei, Loredana, a fost la ghidonul bicicletei.

La concurs a participat si Andreea, o tânără jurnalistă nevăzătoare. A fost prima dată când a urcat pe o bicicletă, iar senzația a fost unică.

Plăcerea pedalatului, viteza și munca în echipa au făcut ca experiența să fie una de neuitat pentru toți concurenții.

Ideea organizării unui astfel de concurs s-a născut acum 8 ani.

Evenimentul, organizat de Clubul Sportiv Tandem Arena și Clubul Sportiv Clujul Pedalează, a ajuns la a treia ediție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite