Concurență mare la Medicină. 12 candidaţi pe un loc la Nutriţie şi Dietetică, la Iaşi

19 iulie 2024, 19:31 (actualizat 19 iulie 2024, 22:33)

Concurenţă mare la Medicină şi Stomatologie şi în acest an, la toate universităţile din ţară. Sunt mai mulţi candidaţi ca anul trecut la Cluj Napoca, iar în Bucureşti e o concurenţă record de 3,7 pe un loc. Şi la Iaşi peste 3 mii de tineri vor încerca duminică să devină studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Anul acesta sunt şi specializări noi, de 3 ani, iar la Iaşi concursul la acestea e pe bază de dosar. Şi înregistrează concurenţa cea mai mare. Chiar şi de 12 candidaţi pe un loc, la specializarea Nutriţie şi Dietetică.

Dacă la specializările clasice precum Medicină sau Medicină Dentară, de la Iaşi, concurenţii vor susţine duminică un test grilă, la specializări precum Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară, Bioinginerie ori Cosmetică Medicală, admiterea se face pe bază de dosar. 50 la sută contează media anilor de studiu şi 50 la sută, media de la bacalaureat.

Reprezentanţii UMF Iaşi susţin că în anii trecuţi, studenţii de la specializările de 3 ani erau cei care nu reuşeau să intre la medicină generală. Acum speră să vină alt tip de studenţi, mai bine pregătiţi.

Zile cu emoţii sunt şi la Timişoara. Duminică, marţi şi vineri vor avea loc examenele de admitere.

Anul acesta, şi la Timişoara sunt specializări noi, extrem de căutate.

Concurență mare la Medicină şi în Cluj Napoca. Mulţi tineri, atât români cât şi din afara ţării, vor să devină studenţi acolo. La Medicină Generală sunt cei mai numeroşi candidați, 964. Dar și alte specializări sunt foarte căutate.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti e un număr record de candidaţi – 3,7 pe loc la Facultatea de Medicină, iar la Stomatologie chiar 4,3 pe loc. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite