Concert de Luminație, la Cimitirul Central din Cluj-Napoca, în amintirea celor care nu mai sunt
Concert emoţionant, aseară, de Luminaţie, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Odată cu lăsarea întunericului, oamenii vin pentru a-i comemora pe cei dragi şi pentru a trăi, împreună, un moment de reflecție, emoție și comuniune.
Tradiția Concertului de Luminație continuă de 11 ani la Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit peste 50 de artiști: soliști, balerini și instrumentiști, într-o creație a arhitectei Daniela Maier, coordonatoarea proiectului.
Daniela Maier, arhitect şi scenograf, coordonatoarea Scenei Urbane: Mă bucur că acest eveniment a devenit tradiție. Încercăm în fiecare an să fie un moment nou. Anul acesta avem Requiemul lui…, care nu a mai fost cântat.
Concertul, de o profunzime aparte, a fost susținut de corul și orchestra Claudiopolis, sub bagheta dirijorului Vlad Eniu.
La concert au luat parte toți cei veniți la cimitir să aprindă lumânări în amintirea celor plecați din această lume.
Chiar dacă este de origine catolică, Luminația a fost preluată și de credincioșii ortodocși transilvăneni.

