Columbia: Un avion militar Hercules s-a prăbuşit la decolare, în sudul ţării

23 March 2026, 19:11 (actualizat 24 March 2026, 09:42)

Ministerul columbian al Apărării a anunţat luni că un avion militar de transport Hercules C-130 a fost implicat într-un accident în sudul ţării, la bord aflându-se, conform postul local BluRadio, 114 militari, informează Reuters.

ACTUALIZARE Cel puțin 66 de militari columbieni au murit după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit în sudul țării, în apropiere de granița cu Peru. Aeronava avea la bord dispozitive explozive, care au detonat la impact.

Avionul de transport de mare capacitate, de tip Hercules C-130, avea la bord 114 militari și 11 membri ai echipajului. Acesta trebuia să efectueze un zbor între două puncte din sudul țării, pe o distanță de aproximativ 200 de kilometri.

Potrivit unui pompier, la decolare, aeronava a lovit un obstacol la capătul pistei. În picaj, o aripă a avionului s-a izbit de un copac. Au urmat un incendiu și explozii puternice, puse pe seama unor dispozitive militare.

Locuitorii din zonă au fost primii care au intervenit și au transportat răniții la spital, inclusiv cu propriile motociclete. 48 de persoane au supraviețuit, a anunțat inițial comandantul Forțelor Aeriene Columbiene.

Numărul victimelor și circumstanțele în care s-a produs dezastrul aviatic sunt în continuare în curs de actualizare.

ACTUALIZARE Ministrul Apărării, Pedro Sanchez, a transmis pe platforma X, cu “profundă tristeţe”, că un avion Hercules al forţelor aeriene columbiene “a suferit un accident tragic în timpul decolării (…) în timp ce transporta trupe” în Puerto Leguizamo, lângă graniţa cu Ecuador.

Şeful forţelor aerospaţiale columbiene, generalul Carlos Fernando Silva Rueda, a oferit ulterior un bilanţ preliminar într-o conferinţă de presă, afirmând că 48 de răniţi se numără printre cei 114 militari şi 11 membri ai echipajului aflaţi la bord.

*

Potrivit ministrului apărării, Pedro Sanchez, accidentul s-a produs în timp ce avionul decola de la Puerto Leguizamo, în regiunea sudică Amazon, la graniţa cu Peru, şi transporta trupe ale forţelor armate.

‘Numărul exact al victimelor şi cauzele prăbuşirii nu au fost stabilite deocamdată’, a spus el.

Postul BluRadio, citând autorităţi, a transmis că la bord se aflau 110 militari şi că avionul s-a prăbuşit la doar 3 km de un centru urban.

Concernul american Lockheed Martin, producătorul avionului Hercules C-130, nu a răspuns deocamdată solicitării Reuters de a comenta.

La sfârşitul lunii februarie, un alt Hercules C-130, aparţinând forţelor aeriene boliviene, s-a prăbuşit în oraşul populat Alto.

Mai mult de 20 de persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, iar bancnote provenite din avionul cargo s-au împrăştiat prin oraş, provocând ciocniri între locuitori şi forţele de securitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite