Coliziune între un avion şi un vehicul pe o pistă de aterizare a aeroportului LaGuardia din NewYork. Pilotul și copilotul au murit

23 March 2026, 09:28 (actualizat 23 March 2026, 20:58)

Incident aviatic grav pe aeroportul La Guardia din New York. Atenţie, urmează informaţii cu puternic impact emoţional! O aeronavă s-a ciocnit pe pistă, la aterizare, cu o maşină de pompieri. Pilotul şi copilotul şi-au pierdut viaţa, ocupanţii autoutilitarei au fost răniţi, iar zeci de pasageri au fost transportaţi la spital.

Tragedia s-a petrecut pe pista patru a aeroportului La Guardia, în timpul aterizării unui avion operat de o companie canadiană, care venea de la Montreal cu 72 de pasageri la bord. Aeronava s-a ciocnit de un vehicul de pompieri care circula pe pistă pentru a interveni la un alt aparat de zbor care care raportase o problemă. Echipele de urgenţă au intervenit imediat, însă pilotul şI copilotul nu au putut fi salvaţi.
  
Kathryn Garcia – directoarea executivă a Autorității Portuare: Din nefericire, s-a confirmat că cei doi piloţi au decedat. Datele inițiale indică faptul că 41 de pasageri și membri ai echipajului au fost transportați la spital, precum și ofițerii pompieri. În acest moment, înțelegem că 32 au fost externați, dar există și răni grave.
  
Din primele constatări, atât avionul cât şi maşina de pompieri primiseră autorizarea turnului de control să se afle pe pistă. Un controlor de trafic a sesizat pericolul de coliziune şI a încercat să oprească maşina de pompieri. Momentul a fost înregistrat.

Aeronava a lovit vehiculul de pompieri cu o viteză de aproximativ 40 de kilometri pe oră, potrivit unui site de monitorizare a zborurilor. Avionul a fost serios avariat. Aeroportul La Guardia a fost închis temporar, sute de curse au fost anulate sau amânate.

——————————————-

ACTUALIZARE Pilotul și copilotul avionului Air Canada Express au murit, un accident care a dus la închiderea aeroportului, au anunțat media americane, relatează AFP și Reuters.

Serviciile de pompieri din New York “au intervenit în urma unui incident semnalat între un avion şi un vehicul pe o pistă de aterizare”, respectiv pe pista nr. 4, a declarat un purtător de cuvânt într-un e-mail, fără a preciza dacă au existat victime, scrie Agerpres.

Poliţia din New York a precizat pentru AFP că un avion al Air Canada “a intrat în coliziune cu un vehicul al autorităţilor portuare”.

Imagini ale AFP arată un avion cu înscrisul Air Canada Express, pe timp de noapte, cu cockpitul şi o latură grav avariate. Numeroase vehicule de salvare se aflau la faţa locului, potrivit acestor fotografii.

Autoritatea aviaţiei civile americane (FAA) a anunţat cu puţin timp înainte închiderea aeroportului din cauza unei “urgenţe”. Aceasta a precizat că probabilitatea ca măsura să fie prelungită este “puternică”.

Site-ul de internet de monitorizare a zborurilor FlightRadar24 a relatat că un avion al Air Canada Express a “intrat în coliziune cu un vehicul de salvare şi de luptă contra incendiilor de pe aeroport” în timpul aterizării.

Aparatul, un CRJ-900 exploatat de Jazz Aviation, partenerul regional al Air Canada, a decolat de la Montreal, a mai precizat platforma.

Avionul “rula pe pistă atunci când a lovit” vehiculul care îşi urma propria traiectorie, potrivit FlightRadar24.

Serviciile de urgenţă din New York au avertizat populaţia “să se aştepte la anulări, suspendări de curse, încetiniri ale circulaţiei şi prezenţa personalului de urgenţă” în apropierea acestui mare hub de de transport aflat în cartierul Queens, şi care deserveşte aproape în exclusivitate destinaţii din SUA şi Canada.

“Folosiţi itinerarii alternative”, au recomandat ei pe platforma X.

Toate zborurile cu plecare de pe LaGuardia au fost întârziate sau anulate luni dimineaţă, potrivit site-ului de internet al aeroportului.

LaGuardia se confruntă deja cu perturbări de zboruri din cauza condiţiilor meteorologice proaste, a anunţat aeroportul duminică pe X.

Pasagerii trebuie de asemenea să aibă răbdare mai mult timp pentru a efectua controalele de securitate din cauza “repercusiunilor asupra efectivelor” provocate de expirarea unei finanţări federale, a precizat aeroportul săptămâna trecută.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite