Marți 8 iulie 2025 | București 32˚C / Senin

Codul Rutier se modifică. Reguli noi pentru ITP și pentru șoferii cu probleme medicale

4 ianuarie 2018, 10:36

Din 2018 mașinile vor trece sau nu de inspecția tehnică periodică, în funcție de gravitatea defectelor pe care le au. Specialiștii vor fi îngăduitori dacă e vorba doar despre probleme minore, dar vehiculele cu defecte grave vor pica testul.

Iar proprietarii trebuie să facă reparațiile în cel mult 30 de zile și să revină pentru o nouă verificare.

Noile reguli se aplică de la 1 ianuarie, începând cu următoarea inspecție tehnică deja programată. Și tot în luna ianuarie, va fi în dezbatere publică, un ordin al Ministrului Sănătății care îi privește pe șoferi.

Potrivit acestuia, cardiacii și diabeticii care vor să obțină sau să-și reînnoiască permisul de conducere, o pot face numai cu avizul medicului de specialitate. Motivul? Evitarea accidentelor și sporirea siguranței rutiere.

În funcție de diagnostic și de situația medicală, acești șoferi ar putea fi nevoiți să facă periodic examene medicale care sa garanteze că pot conduce un vehicul în siguranța. Proiectul poate suferi modificări până pe 30 ianuarie 2018.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite