Ordonanța 84, ”la loc comanda”. Dacă rezultatul testelor antidrog nu vine în 72 de ore, șoferii primesc permisul înapoi. Ciolacu, despre ministrul Predoiu: Sper că a învățat lecția și nu mai pune căruța în fața cailor
Guvernul a modificat ordonanța privind testarea antidrog a şoferilor, după ce măsurile luate au fost intens contestate. Permisul de conducere nu va putea fi suspendat mai mult de 72 de ore, chiar dacă nu sunt gata testele antidrog din laboratoarele de Medicină Legală. Premierul nu a pierdut ocazia să-l apostrofeze pe ministrul de Interne, pe care-l acuză că nu a pregătit terenul pentru noile măsuri. Dar societatea civilă se declară mulțumită de modificări.
În momentul în care un șofer va fi oprit în trafic de agenții de la poliția rutieră, iar aceștia îi cer să facă un drugtest, iar el acceptă să facă acest test rapid, va primi rezultatul în termen de 72 de ore. În situaţia în care rezultatul testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală nu este eliberat în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi chiar dacă aceștia ar fi drogați.
Combaterea consumului de droguri la volan e importantă, dar nu trebuie să afecteze drepturile cetățenești, afirmă premierul Marcel Ciolacu.
„Aşa cum am anunţat, modificăm ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, mă refer în special la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Dacă rezultatul nu vine în maximum 72 de ore, şoferii primesc carnetele înapoi. Am cerut Ministerului de Interne să ţină cont de observaţiile societăţii civile pentru că aşa este firesc. Dacă statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil, nu trebuie să îi pedepsim pe români. Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a declarat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că autorităţile vor monitoriza foarte atent, în continuare, problema testării antidrog. „Doar aşa putem preveni tragedii precum cea de la 2 Mai”, a subliniat Ciolacu.
Premierul l-a criticat joi, înaintea ședinței de Guvern, pe ministrul de Interne, Cătălin Predoiu pentru proiectul de ordonanță criticat de o mare parte a societății civile.
„Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne vor prezenta lunar o analiză comună despre capacitatea de respectare a termenului de 72 de ore. Pregătim inclusiv norme privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării antidrog. Vor fi gata în cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de azi. Sper că domnul ministru Predoiu a învăţat lecţia şi în viitor nu va pune căruţa înaintea cailor”, a menţionat premierul.
Săgeata trimisă de prim-ministru nu a fost ignorată. Ministrul de Interne admite că măsurile din ordonanța 84 să nu fi fost cele mai potrivite.
Cătălin Predoiu: Nu avem dreptul să ne supărăm să ne bucurăm, suntem să facem treaba, premierul și-a exprimat o nemulțumire că poate ne-am grăbit, e un punct de vedere pe care îl respect, poate e și corect.
Rămân însă anumite probleme de procedură, chiar și cu noile măsuri. O listă lungă de substanțe prezente în medicamente banale pot produce rezultate fals pozitive la testele antidrog portabile.
În plus, rămâne și problema capacității de testare a laboratoarelor de medicina legală. Potrivit medicilor legiști, cele 5 centre regionale de testare primesc până la 3500 de probe pe an pentru analiză.
Modificările legislative vin în urma presiunii societății civile. Cele mai multe nemulțumiri au fost rezolvate, spun asociațiile. Una dintre ele era prevederea potrivit căreia probele biologice ar fi putut fi procesate în laboratoarele poliției.
Petiția care cerea anularea prevederilor ordonanței de urgență 84 a strâns aproape 200 000 de semnături.
–––––––––
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, pe acest subiect, că Guvernul va modifica ordonanţa referitoare la testele antidrog, astfel încât IML să fie obligat să dea un răspuns în maxim 72 de ore în cazul şoferilor al căror permis de conducere a fost confiscat sub acuzaţia de consum de droguri, urmând ca în cazul în care autorităţile nu se încadrează în acest termen, permisul să fie restituit conducătorului auto şi aplicarea legii, acolo unde este cazul, să se facă după rezultatul final al analizelor.
CITEȘTE ȘI: Proiect: Şoferilor să li se restituie pemisul dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore
În nota de fundamentare a proiectului, afişat pe site-ul MAI, se arată că prin proiectul de act normativ, în scopul reducerii timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se stabileşte „un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea analizelor toxicologice în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române”.
„Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice. Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive. În vederea monitorizării demersurilor întreprinse pentru realizarea scopului menţionat mai sus, se stabileşte ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne să prezinte, lunar, Guvernului o analiză comună cu privire la capacitatea de respectare a termenului de maximum 72 de ore şi la măsurile adoptate în acest sens”, se arată în document.
Se precizează că, în mod corelativ, prin proiect se propune ca „permisul de conducere retras potrivit articolului 38 alineat (5) din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, să fie restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin”.