Cod roșu de vreme rea în Madrid. Sunt preconizate precipitații record pentru noaptea de duminică spre luni. Primar: Este o situație anormală și excepțională, așa că solicităm populației să rămână în case
Oana Dobrescu, corespondent TVR: „Este cod roșu în Madrid, Toledo și Cadiz. Autoritățile din Capitală au alertat populația să nu iasă din case și să nu folosească pasajele subterane. Va fi record istoric de precipitații – peste 120 de l/mp.„
Alertele au sunat pe toate telefoanele mobile în Madrid. Plouă torențial, iar străzile sunt acoperite de șuvoaie.
Luis Almeida, primarul Madridului: „Ne confruntăm cu o situație dificilă în această seară și la noapte unde, conform AEMET, se va depăși recordul de precipitații din 1972. Este o situație anormală și excepțională, așa că solicităm populației din Madrid să rămână în case și să reducă la minimum posibil deplasările.„
Mai multe curse aeriene sunt întârziate sau anulate, iar compania de căi ferate a anunțat că va restitui contravaloarea biletelor tuturor călătorilor care își anulează călătoriile din cauza vremii. În Castilla la Mancha, în ultimele 24 de ore, au fost peste 300 de solicitări la serviciul de urgență.
În Comunitatea Valenciană, furtuna a lăsat în urma localități întregi inundate. Au căzut peste 130 de litri pe metru pătrat.
„Strada era ca un râu, apa măsura jumătate de metru sau mai mult. Apa a intrat peste tot. Toate casele și subsolurile sunt pline de noroi.„
Și în Catalonia, Aragon și Castilla y Leon a fost ridicat nivelul de alertă pentru vânt puternic și fenomene meteo periculoase.