“Coaliția de Voință”, discuţii despre negocierile pe planul de pace în Ucraina. Ursula von der Leyen: În ultimele zile și ore, am văzut progrese solide și încurajatoare
Coaliția de Voință, cu cei peste 30 de parteneri ai Ucrainei, s-a întrunit, astăzi, în format virtual, pentru a discuta despre rezultatele negocierilor cu Statele Unite, la Geneva, pe marginea planului de pace în 28 de puncte trimis de Donald Trump Kievului.
ACTUALIZARE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că se va continua presiunea asupra Rusiei, deoarece „presiunea rămâne singura limbă pe care Rusia o înțelege”.
Ea a adăugat pe X: ”Astăzi, partenerii din Coaliția de voință s-au reunit pentru a discuta despre negocierile aflate în desfășurare privind o pace justă și durabilă pentru Ucraina. În ultimele zile și ore, am văzut progrese solide și încurajatoare. Am salutat prezența secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, în cadrul discuției noastre. Avem nevoie de o cooperare transatlantică puternică. Pentru că dă rezultate. Uitați-vă la impactul semnificativ al valurilor noastre coordonate și succesive de sancțiuni asupra economiei ruse. Acestea reduc resursele pe care Rusia le are la dispoziție pentru a-și purta războiul de agresiune. Și, deoarece presiunea rămâne singura limbă la care Rusia răspunde, vom continua să o intensificăm până când va exista o voință reală de a se angaja pe o cale credibilă către pace. (…) Interesele Ucrainei sunt interesele noastre. Sunt inseparabile.”
Președinta Comisiei Europene, despre încălcarea spațiului aerian românesc de una sau mai multe drone
Ursula von der Leyen a amintit de atacurile masive ale Rusiei asupra Ucrainei, dar și de dronele care au încălcat marți spațiul aerian al României.
”În timp ce Europa și partenerii săi sunt pe deplin implicați în căutarea unei păci juste și durabile, aseară Rusia și-a intensificat atacurile asupra Kievului, cu rachete și drone care au încălcat chiar și spațiul aerian al Republicii Moldova și al României. Este o reamintire a faptului că securitatea Ucrainei este securitatea Europei”, a subliniat von der Leyen.
Președinta Comisei Europene a subliniat că un punct central al negocierilor care vor urma îl reprezintă finanțarea pentru Ucraina, inclusiv utilizarea activelor suverane rusești imobilizate.
Today, the partners of the Coalition of the Willing convened to discuss ongoing negotiations toward a just and lasting peace for Ukraine.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) November 25, 2025
In recent days and hours, we have seen solid and encouraging progress.
We welcomed the presence of US Secretary of State Marco Rubio during…
—————
De asemenea, președintele Nicușor Dan participat, marți, la reuniunea „Coaliției de Voință”.
Reuniunea a avut loc în format de videoconferință.
Reuniunea online a fost anunțată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și a fost găzduită de premierul Marii Britanii, Keir Starmer.
De altfel, Parisul a înaintat, împreună cu Londra și Berlinul, un plan propriu, respins categoric de Kremlin ieri, prin vocea consilierului de politică externă al lui Vladimir Putin, care l-a caracterizat drept “complet neconstructiv” și nefuncțional pentru Moscova.
“Integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei trebuie respectate și numai Kievul poate lua decizii privind forțele sale armate, privind destinul său”, este poziția reiterată de Bruxelles în prefațarea discuțiilor de astăzi…
Putin dorește recunoașterea legală a ceea ce a furat – aceasta este principala problemă, a avertizat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

