Coadă da, permise nu! Mehedințenii au cerut sprijinul ministrului pentru permise de pescuit
După mai bine de 5 ore de aşteptare, nervii celor peste 200 de pescari au cedat. Oamenii au răbufnit, mai ales când au văzut că nu vine nimeni să deschidă biroul.
Pescarii spun că au primit un permis anul trecut, pe care poliţiştii de frontieră le-ar putea pune o viză. Dar li s-a spus că le trebuie un permis nou, pe care însă nu-l eliberează nimeni.
Oamenii i-au cerut chiar ministrului Petre Daea să ia măsuri împotriva celor care îşi bat joc de ei.
Ieri, oamenii au făcut cale întoarsă tot fără permise, pentru că la biroul asociaţiei a fost găsit doar un anunţ pe care scria că nu sunt permise şi au fost anunțați că un angajat ar fi în spital.
În urma unei discuţii pe care ar fi avut-o cu ministrul, oamenilor li s-a spus să revină astăzi şi vor intra în posesia actului care le dă dreptul să pescuiască.