CNN: Următoarea amenințare din partea unui supermicrob este deja aici. Va fi și mai greu de învins

Un nou pericol medical se răspândește tăcut în lume: infecțiile fungice rezistente la tratament. Tot mai multe cazuri de „superciuperci” — precum Coccidioides, Aspergillus fumigatus sau Candida auris — pun în pericol vieți, inclusiv ale unor oameni anterior sănătoși, din cauza dificultății de diagnosticare și lipsei unor tratamente eficiente. Într-un climat în schimbare și cu un sistem medical nepregătit pentru această amenințare, medicii avertizează: riscul nu mai este izolat — ne poate afecta pe toți. CNN trage un semnal de alarmă, într-un reportaj dedicat acestei noi amenințări medicale globale.

O nouă amenințare cu un supermicrob se răspândește în întreaga lume. Vinovatul: spori fungici microscopici care trăiesc în și pe corpul uman, în sol și în aer.

Torrence Irvin crede că ciuperca periculoasă numită Coccidioides i-a pătruns în plămâni în iunie 2018, în timp ce se relaxa în curtea sa din Patterson, California.

„Stăteam pe șezlong, bucurându-mă de o frumoasă zi de vară, mă jucam pe telefon și savuram un cocktail,” povestește Irvin, care a fost la un pas de moarte până când un specialist i-a pus diagnosticul corect aproape un an mai târziu.

„Am devenit, dintr-un bărbat de 130 de kilograme, un schelet de 68 de kilograme,” spune el. „S-a ajuns până acolo încât primii mei medici și-au ridicat mâinile și i-au spus soției mele că nu mai au ce să facă. Îmi amintesc și acum cum a izbucnit în plâns când i s-a spus asta.”

La fel ca Irvin, Rob Purdie crede că se afla în grădina casei sale din Bakersfield, California, când a inhalat sporii de Coccidioides în 2012. Infecția i s-a răspândit curând la creier, provocând meningită fungică — o afecțiune marcată de inflamarea potențial letală a membranelor de protecție care înconjoară creierul și măduva spinării.

„La aproximativ 3% dintre persoanele infectate, ciuperca ajunge în alte părți ale corpului, dincolo de plămâni — la piele, oase și articulații, alte organe sau locuri ciudate precum globul ocular, un dinte sau degetul mic,” explică Purdie, membru fondator al organizației non-profit MYCare, sau MYcology Advocacy, Research & Education, care educă și promovează cercetarea în domeniul bolilor fungice.

„În jumătate din cazuri ajunge la creier, cum a fost și la mine,” spune Purdie. „Pentru a-mi ține boala sub control tot restul vieții, trebuie să fac injecții intracraniene cu un medicament toxic, vechi de 80 de ani, care mă otrăvește încet.”

Arta imită viața – și invers

În serialul HBO „The Last of Us”, o ciupercă fictivă, mutantă, numită Cordyceps se răspândește prin mușcături de la gazde umane infectate. În serial, parazitul invadează rapid creierul victimei, transformând-o într-un prădător violent, acoperit de solzi, cu tentacule ieșind din gură.

În realitate însă, Cordyceps infectează doar insecte precum furnici, gândaci, fluturi, molii și păianjeni — restul poveștii este science fiction.

Totuși, realitatea nu are nevoie de zombi SF — ciupercile care mutilează și ucid oameni se răspândesc rapid în lumea de azi.

Estimări globale recente arată că există 6,5 milioane de infecții fungice invazive și aproximativ 3,8 milioane de decese anual — iar unele dintre aceste infecții devin din ce în ce mai greu de tratat.

Din cauza rezistenței microbiene emergente la toate medicamentele fungicide existente, Organizația Mondială a Sănătății a inclus, în aprilie, 19 specii de ciuperci pe lista de priorități — critice, înalte sau medii — pentru dezvoltarea de noi medicamente.

Ciupercile din genul Coccidioides, care i-au infectat pe Irvin și Purdie, se află pe lista de priorități a OMS. Deși numărul deceselor cauzate de supermicrobii bacterieni este mai mare decât cel asociat cu ciupercile (4,7 milioane față de 3,8 milioane), există sute de antibiotice disponibile pentru tratarea bacteriilor.

În contrast, sunt utilizate doar aproximativ 17 medicamente antifungice, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA. Un motiv important este dificultatea de a crea medicamente care să omoare ciupercile fără a afecta celulele umane.

Ciupercile, mai asemănătoare cu oamenii decât cu bacteriile

„Genetic, ciupercile sunt mai apropiate de oameni decât de bacterii,” explică Dr. Neil Clancy, specialist în boli infecțioase, profesor asociat de medicină și director al programului de micologie de la Universitatea din Pittsburgh.

„Când încerci să creezi un medicament antifungic, trebuie să găsești ținte care să nu afecteze genele și proteinele pe care le au și oamenii,” spune Clancy.

„În prezent, medicamentul pe care îl folosim cel mai eficient împotriva ciupercilor reacționează încrucișat cu celulele rinichilor umani, așa că poți ajunge la insuficiență renală.”

Alte antifungice pot provoca impotență, pancreatită, afectare hepatică și reacții alergice severe. Infecțiile fungice la persoane altfel sănătoase sunt de obicei tratate cu succes cu medicamentele antifungice existente, mai ales dacă sunt depistate timpuriu, spun specialiștii.

Cei mai vulnerabili la infecții fungice invazive sunt persoanele cu sisteme imunitare slăbite, de exemplu din cauza chimioterapiei, dializei, HIV/SIDA, tratamentelor imunosupresoare sau transplanturilor de organe sau celule stem, potrivit CDC.

Totuși, nici Irvin, nici Purdie nu aveau un sistem imunitar compromis când au contractat coccidioidomicoză, sau „cocci” — boala cauzată de ciupercile inhalate. Deoarece cercetătorii au identificat pentru prima dată cocci în Valea San Joaquin din California, mai este cunoscută și ca „febra văii”.

„Unii dintre acești pacienți, deși nu sunt imunosupresați, pur și simplu nu reușesc să lupte eficient cu infecția,” spune dr. George Thompson, cercetător în domeniul fungilor și profesor de medicină la Universitatea din California, Davis, Școala de Medicină.

„Dacă am putea descoperi ce este diferit în sistemul lor imunitar, poate am putea să-l îmbunătățim pentru a-i ajuta să contracareze ciuperca,” e de părere Thompson, specialistul care l-a diagnosticat pe Irvin cu febra văii.

Cele mai periculoase ciuperci rezistente

Cryptococcus neoformans, care provoacă o formă potențial mortală de meningită, se află în fruntea listei OMS cu cei patru paraziți fungici considerați priorități critice pentru cercetare și dezvoltarea de noi medicamente.

Rata de mortalitate în cazul unei infecții cu C. neoformans este extrem de ridicată, ajungând până la 61%, mai ales la pacienții infectați cu HIV. Aspergillus fumigatus, un mucegai care afectează plămânii și se poate răspândi și în alte părți ale corpului, este al doilea pe listă.

„Aspergillus este peste tot — în sol, în frunzele pe care le greblezi, în mulciul pe care îl întinzi,” spune Thompson. „Este foarte greu de evitat și are o rată a mortalității foarte mare — în jur de 40% la unele persoane — așa că este o infecție pentru care avem disperată nevoie de noi medicamente.”

Candida auris ocupă locul al treilea pe lista critică și este unic din mai multe puncte de vedere. În primul rând, microbul era deja rezistent la toate cele patru clase de tratamente fungicide atunci când a apărut pentru prima dată în Statele Unite, în 2013.

„Candida auris a apărut cu rezistența la antifungice deja integrată,” spune Clancy, de la Universitatea din Pittsburgh. „Nu are nevoie de apariția unor mutații noi pentru a dezvolta rezistență la antifungice.”

Cunoscută și ca C. auris, această drojdie este neobișnuită deoarece este „lipicioasă”, aderând atât la plastic, cât și la piele într-un mod diferit față de alte specii de Candida, a explicat dr. Jatin Vyas, cercetător în domeniul fungilor și profesor de medicină la Columbia University’s Vagelos College of Physicians and Surgeons din New York.

Această tenacitate fungică face ca C. auris să fie extrem de dificil de decontaminat atunci când este descoperită în spitale aglomerate, aziluri de bătrâni și clinici de dializă.

„Un pacient poate fi colonizat cu C. auris, apoi un cadru medical sau o persoană care îl îngrijește îl atinge și preia organismul,” explică Vyas.

„Îngrijitorii pot fi apoi colonizați și îl pot transmite de la un pacient la altul.”

În 2016, existau 51 de cazuri clinice de C. auris în patru state, potrivit CDC. Până în 2023 — doar șapte ani mai târziu — au fost identificate 4.514 cazuri clinice în 36 de state. Numărul cazurilor clinice de drojdie multirezistentă a crescut cu 95% doar în anul 2021.

Candida albicans, o rudă a lui C. auris, este o drojdie comună care trăiește în cantități mici pe piele și în gură, gât, intestine și vagin. C. albicans ocupă locul al patrulea pe lista agenților patogeni de prioritate critică a OMS.

Ca parte a unui microbiom sănătos, C. albicans trăiește în armonie în organism și poate chiar juca un rol în stimularea imunității. Totuși, când acest echilibru este perturbat de antibiotice sau de un imunosupresor, poate provoca infecții cu drojdie supărătoare sau poate duce la o candidiază invazivă rezistentă la tratamente antimicrobiene.

„Infecțiile cu Candida pot ajunge în sânge, iar când se întâmplă acest lucru, ratele de mortalitate raportate în literatură variază între 40% și 60%, chiar și cu diagnostic și tratament prompt,” spune Vyas.

„Episoadele de febră l-ar fi putut ucide”

Torrence Irvin a început să aibă dificultăți de respirație în iunie 2018. A crezut că este o răceală, așa că nu a mers la medic. Simptomele au persistat, iar în august a început să vomite.

„Vomitam tot ce consumam, fie apă, fie alimente solide,” povestește Irvin.

„Soția mea a comandat pungi pentru vărsături și trebuia să am una cu mine oriunde mergeam, orice făceam. Am început să slăbesc, să mă simt tot mai slăbit.”

Soția lui, Rhonda Smith-Irvin, a fost șocată de cât de repede s-a deteriorat starea soțului ei.

„Odată am fost la spital de două ori în două zile și între acele zile a pierdut 14 kilograme — nu-mi venea să cred,” își amintește femeia. „Am petrecut Ziua Recunoștinței în spital și el încă vomita în fiecare zi, toată ziua.”

Zilele petrecute în spital s-au transformat în săptămâni. Având un diagnostic primar de pneumonie, medicii nu înțelegeau de ce nu răspundea la antibiotice.

Diabetul i-a îngreunat recuperarea. Soția lui a povestit că episoadele de febră erau periculos de mari și greu de controlat, chiar și cu pachete de gheață puse pe tot corpul.

„Nici măcar nu știa că are febră, așa că am început să dorm în patul de spital cu el, ca să pot alerta asistentele,” spune femeia. „Mi-au spus că doar acele episoadel de febră îl puteau omorî.”

Pe măsură ce sănătatea lui continua să se deterioreze, Irvin a fost pus pe ventilator — „Ajunsesem în punctul în care respiram doar cu 20% din capacitatea plămânilor” — și își amintește că a avut nevoie de trei transfuzii de sânge.

„A fost înfricoșător pentru noi, pentru că era atât de bolnav, atât de bolnav,” spune mama lui, Brenda Irvin. „Tot întreba: ‘O să mor?’ ‘Nu, nu o să mori,’ îi spuneam. ‘Dumnezeu o să te vindece. Știi, nu puteam să-l las să se ducă în direcția aia din cauza credinței mele.”

„Se poate întâmpla oricui. E suficient să fii în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, și să inspiri spori purtați de vânt”

Timp de decenii, cazurile de cocci erau diagnosticate în principal la fermieri și alți lucrători în aer liber din regiunile deșertice și de vale din Arizona, California, Nevada, New Mexico și Texas — locuri unde microbii Coccidioides prosperă. Astăzi însă, cazuri de cocci sunt raportate în peste 20 de state americane și au ajuns până în est, în Pennsylvania și Maryland, potrivit datelor CDC.

„Cei mai mulți cred că o iei doar dacă lucrezi afară, în praf. Eu aveam un job de birou. Mă ocupam de planificări pentru pensionare,” spune Purdie.

Torrence Irvin, de asemenea, lucra în interior — ca manager într-un magazin.

Criza climatică, incendiile de vegetație tot mai frecvente și furtunile de praf ar putea alimenta răspândirea infecției, potrivit cercetărilor. Modelele de proiecție estimează o creștere cu 50% a cazurilor de cocci până în anul 2100.

„Se poate întâmpla oricui. E suficient să fii în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, și să inspiri spori purtați de vânt,” spune Thompson.

„În California Centrală, oamenii se infectează doar conducând pe Interstate 5.”

„Trebuie să ne ascultăm corpul, pentru că el ne spune când ceva nu este în regulă”

Când Irvin a ajuns la clinica lui Thompson din Sacramento, în martie 2019, avea nevoie de un cadru pentru a parcurge distanțe scurte. Thompson l-a inclus rapid într-un studiu clinic de fază II pentru testarea unui medicament experimental, olorofim, împotriva infecției cu Coccidioides.

Medicamentul este testat și pentru tratarea Aspergillus fumigatus, mucegaiul aflat pe lista critică a OMS. „Nu mai auzisem niciodată de febra văii,” spune Irvin. „Dar Dr. Thompson ne-a spus că am epuizat toate celelalte opțiuni, așa că eu și soția mea am fost dispuși să încercăm asta.”

Potrivit lui Thompson, dacă Irvin nu ar fi avut resursele necesare pentru a găsi un specialist și a-și schimba tratamentul, „probabil ar fi murit din cauza infecției”.

„Îmi fac și mai multe griji pentru pacienții care au mai puține resurse și care pot avea un rezultat foarte prost sau pot muri pentru că nu sunt văzuți de medici specializați în cocci și nu au acces la tratamente de ultimă generație,” spune medicul.

„Avem nevoie de mai mulți medici care să se ocupe de acești pacienți și trebuie să investim în dezvoltarea de medicamente noi.”

Olorofimul este un medicament administrat oral zilnic, ceea ce înseamnă că Irvin nu a fost supus unor perfuzii intravenoase invazive, așa cum cer alte tratamente, a explicat Thompson.

„Torrence nu a avut deloc efecte secundare, dar câțiva alți pacienți din studiu au avut toxicitate hepatică,” spune medicul.

„Însă, în general, aceasta poate fi gestionată prin întreruperea medicamentului, reluarea lui la o doză mai mică și apoi creșterea treptată.”

Astăzi, Irvin nu mai ia olorofim, iar testele repetate nu arată reapariția bolii. Totuși, acest lucru s-ar putea schimba.

„Dr. Thompson mi-a spus că voi avea întotdeauna o formă de cocci în organism, având în vedere cât de grav a fost cazul meu,” spune Irvin. „Totuși, am trecut de la a merge cu cadrul la a merge cu bastonul, ceea ce a fost o mare îmbunătățire pentru mine. A fost o binecuvântare. Momentan sunt încă în concediu medical, dar sunt mai puternic,” spune bărbatul. „M-am întors la sală, fac exerciții. Am pus înapoi o mare parte din greutate.”

Totuși, leziunile la plămâni s-au extins, iar țesutul cicatricial, spune Irvin, îl împiedică să se recupereze complet.

„Mă trezesc uneori panicându-mă când am dificultăți de respirație, întrebându-mă dacă nu cumva ar trebui să merg să fiu consultat,” mărturisește bărbatul.

„Aș fi vrut să-mi fi ascultat corpul când m-am îmbolnăvit prima dată. Dacă aș fi reacționat mai repede la ceea ce trăiam, poate aș fi reușit să opresc boala înainte să-mi afecteze plămânii.”

Acesta este mesajul pe care Irvin vrea să-l transmită lumii — în special bărbaților ca el, care, așa cum și el obișnuia, se văd invincibili.

„Trebuie să ne dăm ego-ul masculin deoparte și să ne ascultăm corpul, pentru că el ne spune când ceva nu este în regulă,” conchide el. „Trebuie să fim atenți, să avem grijă de noi. Sănătatea este bogăție. Contează enorm.”