CNN: Cruciada ipocrită a lui Trump împotriva retoricii violente – și realitatea fracturată care prinde contur în Statele Unite
Împușcăturile de la Dineul Corespondenților de la Casa Albă au relansat, cu o nouă intensitate, dezbaterea despre retorica politică violentă din Statele Unite. Casa Albă a condamnat imediat limbajul democraților, invocând printre altele o glumă a comediantului Jimmy Kimmel despre o eventuală dispariție a președintelui – în timp ce criticii îi reamintesc lui Trump propriul său istoric de declarații incendiare, de la celebrarea morții fostului director FBI Robert Mueller până la redistribuirea unor mesaje care glorificau violența împotriva adversarilor politici.
Sondajele arată că americanii consideră, în general, că retorica republicanilor este mai periculoasă, însă fiecare tabără o acuză pe cealaltă că stă la originea violenței politice – o realitate tot mai fracturată care, avertizează analiștii, riscă să împingă viața politică americană spre teritorii din ce în ce mai întunecate, arată Aaron Blake, într-o analiză pentru CNN.
***
Cu o lună în urmă, președintele Donald Trump a celebrat fără nicio jenă moartea fostului director FBI Robert Mueller. „Bun, mă bucur că a murit”, a spus Trump. „Nu mai poate face rău oamenilor nevinovați!“
Luni, Trump și Casa Albă au reacționat la împușcăturile de la Dineul Corespondenților de la Casa Albă din acest weekend condamnând retorica pretins inacceptabilă a democraților și etichetându-i drept un „cult al urii”.
Cel mai invocat exemplu al acestui tip de retorică? O glumă făcută de comediantul ABC Jimmy Kimmel în legătură cu posibila dispariție a lui Trump. Cu câteva zile înainte de împușcăturile din acest weekend, Kimmel a glumit că Prima Doamnă Melania Trump are „strălucirea unei văduve care așteaptă cu nerăbdare”.
Se pare că e în regulă ca Trump să celebreze moartea unui funcționar public, dar nu e în regulă ca Jimmy Kimmel să glumească pe seama lui Trump.
Împușcăturile de la dineul din acest weekend i-au determinat din nou pe Trump și Casa Albă să se concentreze pe retorica democraților, în pofida propriului istoric demonstrat de retorică extrem de agresivă. Republicanii repetă în mare măsură același joc al învinuirilor pe care l-au practicat după asasinarea lui Charlie Kirk, anul trecut.
Până acum, strategia nu pare să fi dat roade. Sondajele arată că americanii consideră, în general, că retorica dreptei este mai violentă și mai periculoasă.
Dar apele se tulbură tot mai mult.
Episoadele de violență politică au ajuns să semene aproape cu un roman în care cititorul alege firul narativ – unul în care mulți oameni, de ambele părți, par să îmbrățișeze narațiuni atrăgătoare, dar false despre motivațiile din spatele violenței politice.
Iar asta riscă să ducă în locuri întunecate.
Trump a renunțat de mult la autoritatea morală
„Această violență politică izvorăște dintr-o demonizare sistemică a [lui Trump] și a susținătorilor săi de către comentatori, da, de către membri aleși ai Partidului Democrat și chiar de unii din presă”, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
„Această retorică plină de ură, constantă și violentă îndreptată împotriva președintelui Trump, zi după zi, timp de 11 ani, a contribuit la legitimizarea acestei violențe și ne-a adus în acest moment întunecat.”
Primul lucru de remarcat este că declarațiile definitive despre motivațiile presupusului atacator, făcute atât de devreme, sunt, în cel mai bun caz, speculative. Adesea ies la suprafață informații care sugerează că autorii unor astfel de fapte au avut probleme de sănătate mintală.
Acuzatul, Cole Tomas Allen, a lăsat aparent dovezi scrise care oferă indicii despre potențiala sa motivație, inclusiv postări pe rețele sociale în care îl compara pe Trump cu Adolf Hitler și îi îndemna pe cei critici față de președinția sa să-și cumpere arme.
Dar, la fel ca în cazul asasinului lui Charlie Kirk, este greu să trasezi o linie directă până nu afli mai multe detalii.
În al doilea rând, deși este perfect valabil să consideri că a fost o idee teribilă ca Kimmel să glumească despre moartea lui Trump, președintele a renunțat de mult la autoritatea morală în astfel de chestiuni. A te indigna ostentativ din cauza glumelor lui Kimmel sau a retoricii democraților, fără a aborda propria retorică a lui Trump, este un remarcabil exercițiu de indignare selectivă.
Trump a depășit limita, pur și simplu, nu doar mai categoric, ci și mai frecvent. Există exemplul emblematic al atacului asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, când și-a îndemnat susținătorii să protesteze și a păstrat tăcerea ore întregi în timp ce violențele izbucneau, soldându-se cu mai multe decese – dar nu lipsesc nici alte exemple.
Cum ar fi:
-A celebrat moartea lui Mueller.
-A reacționat incredibil de insensibil la uciderea lui Rob Reiner și a soției sale în decembrie.
-Deși se plânge că stânga face comparații cu naziștii, el însuși a comparat în 2017 comunitatea serviciilor de informații cu „Germania nazistă”, iar în 2024 a numit echipa fostului președinte Joe Biden o „administrație Gestapo”.
-Deși se plânge că stânga îl numește „fascist”, a petrecut ani întregi folosind acest cuvânt împotriva adversarilor săi.
-A ironizat atacul cu ciocanul asupra soțului lui Nancy Pelosi, în care i-a fost fracturat craniul și i s-au provocat alte răni grave.
-A speculat că „oamenii cu al Doilea Amendament” ar putea-o împiedica pe Hillary Clinton să numească judecători.
– A redistribuit un videoclip al unui susținător care spunea: „Singurul democrat bun este un democrat mort.”
-A redistribuit un mesaj al unui susținător care avertiza că oamenii se vor ridica să „lupte fizic” pentru Trump.
-A lăudat un convoi de susținători care au înconjurat în mod periculos autobuzul de campanie al lui Biden în 2020.
-L-a lăudat pe guvernatorul din Montana pentru că a agresat un reporter.
-A emis în mod repetat ipoteze în care susținătorii săi recurg la violență justificată.
Acest ultim punct este un laitmotiv deosebit de important. Chiar în timp ce Casa Albă îi ataca pe democrați pentru retorica lor după moartea lui Kirk, Trump sugera că extremiștii de dreapta care recurg la violență politică o fac din motive întemeiate, în timp ce cei de stânga nu au motive întemeiate.
Comentariile lui Trump despre moartea lui Mueller erau în același registru. Poate că e lipsit de gust să celebrezi moartea cuiva, părea să spună, dar gândiți-vă câte prejudicii a cauzat acest om.
Este exact genul de raționament pe care mulți alții l-au folosit pentru a justifica violența politică.
O imagine distorsionată a violenței politice recente
Dincolo de aceasta, tragedia evitată din acest weekend a scos în evidență un tipar din ce în ce mai îngrijorător: tot mai mulți oameni își formează o imagine deformată despre cine a comis acte de violență politică.
Republicani proeminenți s-au grăbit ani de-a rândul să atribuie tragediile stângii, adesea înainte de a exista dovezi concrete și înainte ca anchetatorii să fi ajuns la concluzii. Realitatea este că mulți dintre cei care comit sau încearcă acte de violență politică nu se încadrează clar într-o categorie sau alta.
Până în ziua de azi, mulți afirmă ca pe o certitudine că Thomas Matthew Crooks, cel care a încercat să-l asasineze pe Trump, era de stânga, deși el era republican înregistrat și rămâne în mare măsură o enigmă. O dinamică similară s-a manifestat și în cazul asasinului deputatei din Minnesota Melissa Hortman.
La stânga, chiar unele figuri proeminente s-au străduit să creadă că asasinul lui Kirk era un susținător MAGA sau un „groyper” (extremist de dreapta, n.r) – ceea ce dovezile nu confirmă.
Asta nu înseamnă că ambele tabere greșesc în egală măsură. Republicanii proeminenți au tras în mod evident concluzii pripite mult mai frecvent decât democrații în ultimii ani, inclusiv atunci când mulți lideri de seamă ai dreptei au teoretizat că atacul asupra lui Paul Pelosi a fost rezultatul unei dispute cu un iubit homosexual.
Dar realitatea fracturată devine o problemă tot mai acută.
Ce arată sondajele
Cel puțin deocamdată, convingerea lui Trump și a Partidului Republican că democrații sunt mai vinovați nu pare să fie împărtășită de opinia publică.
Un sondaj Gallup din octombrie, la scurt timp după asasinarea lui Kirk, arăta că 69% dintre americani considerau că republicanii au mers prea departe în folosirea unui limbaj inflamator, față de 60% care spuneau același lucru despre democrați.
Însă ambele tabere erau covârșitor de predispuse să dea vina pe cealaltă pentru violența propriu-zisă.
Un sondaj recent al Public Religion Research Institute arăta că 72% dintre republicani considerau că democrații sunt responsabili pentru cea mai mare parte a violenței politice, în timp ce 73% dintre democrați spuneau că republicanii poartă această răspundere.
(Datele sugerează că, de fapt, dreapta a comis mai multe acte de violență politică de-a lungul deceniilor, deși există dovezi că stânga a recuperat din decalaj de când Trump a revenit la președinție.)
Și există o legătură percepută tot mai puternică între retorică și violență.
De la împușcarea lui Gabrielle Giffords în 2011, sondajele NBC News au întrebat în mod repetat dacă marile episoade de violență politică au fost determinate mai degrabă de „o persoană cu tulburări” sau de „retorica politică extremă.”
Procentul celor care au dat vina mai mult pe retorica politică a crescut de la 24% în 2011, la 41% în 2017 (după atacul de la meciul de baseball al congresmenilor), la 49% în 2022 (atacul asupra lui Pelosi), la 54% în 2024 (tentativa de asasinat asupra lui Trump), până la 61% anul trecut (asasinarea lui Kirk).
Remarcabil, majoritățile ambelor tabere au fost de acord că retorica a fost mai mult de vină pentru asasinarea lui Kirk – 54% dintre democrați și 73% dintre republicani.
Dar pare destul de probabil că ambele tabere atribuie această responsabilitate retoricii celeilalte, și nu propriei retorici.
Astfel, ne aflăm într-o situație în care cele două tabere se văd reciproc drept vinovate de escaladarea unei retorici periculoase, pe care o leagă tot mai direct de violența concretă.
Nu e o rețetă pentru a reduce tensiunile – e o rețetă pentru ca politica să alunece în locuri tot mai întunecate.

