Incidentul de la dineul corespondenților din Washington a fost relatat de jurnaliștii din sală, îmbrăcați în ținute de gală

26 April 2026, 14:45

Incidentul de la dineul corespondenților de presă din Washington a fost relatat de jurnaliștii aflați în sală, chiar din mijlocul evenimentului. Oameni de televiziune, îmbrăcați în frac sau rochii elegante, au trecut peste șocul momentului în care au fost trase focurile de armă și au încercat să relateze ce se întâmplă.

Jurnaliștii aflați în sala în care urma să aibă dineul au surprins momentele din timpul desfășurării incidentului armat. După ce s-au auzit focurile de armă, au urmat momente de confuzie, iar în murmurul general s-a auzit un mesaj de încurajare:

Dumnezeu să binecuvânteze America! SUA! SUA!

Luminile s-au aprins și toată lumea încerca să își dea seama ce s-a întâmplat.

Aamer Madhani, journalist Associated Press: Este neclar ce s-a întâmplat exact, dar am văzut cum Marco Rubio, Stephen Miller şi soţia sa Katie Miller au fost scoşi din sală. De asemenea, l-am văzut pe Scott Bessent şi pe secretarul Energiei, Chris Wright, mutați în locuri sigure foarte rapid. Secret Service s-a mişcat foarte, foarte repede. Dar, în acest moment, chiar nu ştim ce se întâmplă.

Trupele speciale au intrat în sală, iar unii invitații s-au adăpostit pe sub mese în timp ce alții au filmat scenele din jurul lor.

Stai jos, stai jos!

Confuzia a devenit și mai mare după ce președinta Asociației corespondenților de la Casa Albă, jurnalista știrilor CBS, WEIJIA Jiang, a anunțat că evenimentul se va relua.

WEIJIA Jiang: Programul urmează să fie reluat.

Dar gala nu s-a reluat. Participanții de la dineu au fost scoși în fața hotelului, în timp ce mașinile cu invitații oficiali au plecat cu mașinile blindate, în viteză, de la locul incidentului. Deși în zonă era deja un cordon impresionant de forțe de ordine, după incident au apărut și mai mulți polițiști.

Anna Johnson, jurnalistă Associated Press: Oamenii tocmai începuseră să îşi mănânce salatele şi urmau să treacă, probabil, la următorul fel de mâncare, când, deodată, s-a strigat la noi să ne adăpostim sub mese. Toată lumea a făcut acest lucru, membri ai Guvernului, ambasadori, jurnalişti, alţi invitaţi, imediat s-au ghemuit sub mese şi au încercat să îşi dea seama ce se întâmplă.

Afară, invitații în fracuri și rochii de gală au mers în coloană, în liniște, spre locurile sigure, iar când zona a fost securizată, au plecat acasă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite