CM 2022: Emmanuel Macron merge în Qatar pentru a susține naționala Franței în semifinala de miercuri, împotriva Marocului. Meciul, transmis în direct de TVR 1

Anunţul a venit ca o reacţie la reproşurile care i-au fost aduse lui Macron pentru intenţia sa de merge în Qatar, ţară criticată pentru condiţiile de viaţă ale muncitorilor migranţi, impactul stadioanelor cu aer condiţionat asupra mediului şi locul femeilor şi minorităţilor în emirat.
„Este vorba despre susţinerea Les Bleus în ceea ce va fi un moment important pentru sportul francez şi prietenia franco-marocană”, a subliniat un consilier prezidenţial. „Este important ca preşedintele să fie acolo pentru a sprijini jucătorii echipei Franţei”, a adăugat el.
Macron se pronunţase anterior împotriva „politizării” sportului, adăugând că „aceste probleme trebuiau puse în momentul atribuirii evenimentului”.
Dar s-au ridicat voci care au criticat mişcarea prezidenţială. „Cred că greşeşte, putem respecta entuziasmul populaţiei (pentru echipa Franţei), dar nu este acelaşi lucru să aducem sprijin politic (Qatarului) mergând acolo„, a afirmat Manuel Bompard, următorul coordonator al La France Insoumise (stânga radicală) într-un interviu acordat postului de radio France Inter.
„Echipa Franţei are nevoie de susţinătorii săi pentru a câştiga, fără îndoială, nu de prezenţa lui Emmanuel Macron în tribune. Pe de altă parte, drepturile omului în Qatar au nevoie de acţiunea diplomatică a Franţei”, a adăugat deputatul de Rhone.
La rândul său, eurodeputatul şi fostul candidat ecologist la prezidenţiale Yannick Jadot a făcut din nou apel la un ‘boicot politic al Cupei Mondiale’, pe care îl consideră şi mai necesar după încarcerarea vicepreşedintei Parlamentului European, grecoaica Eva Kaili, pentru corupţie într-un caz legat de Qatar.
„Ştim de ani de zile că această Cupă Mondială este o dramă ecologică şi socială. Există o anchetă în Franţa asupra unui pact de corupţie legat de atribuirea acesteia, astăzi #Qatargate în Parlamentul European: Îl rog pe Emmanuel Macron să nu meargă în Qatar miercuri”, a scris Yannick Jadot miercuri pe Twitter.
Înaintea startului Cupei Mondiale, Emmanuel Macron şi-a anunţat prezenţa la semifinale sau la finală, în cazul calificării Franţei.
Selecţionata Franţei, deţinătoarea titlului de campioană a lumii, va înfrunta echipa Marocului în semifinalele Cupei Mondiale 2022, miercuri, pe stadionul Al Bayt din Al Khor (21:00), partidă transmisă în direct și în exclusivitate de TVR 1.