Ciucu: Scumpirea biletelor pentru transportul în comun din Capitală face parte din programul de redresare a companiei STB

8 March 2026, 14:42 (actualizat 8 March 2026, 14:45)

Scumpirea biletelor pentru transportul în comun din Capitală face parte din programul de redresare a companiei STB, a anunţat primarul general. Ciprian Ciucu a explicat că decizia de scumpire a fost luată încă de anul trecut, însă e nevoie de reformă pentru ca societatea să funcţioneze optim. Mai ales că primăria generală nu poate decide asupra activităţii societăţii.

“Scumpirea biletelor la STB este un proces care a început cu aproximativ un an în urmă, atunci când Adi TPBI împreună cu STB au propus și au votat în aceste foruri, inclusiv reprezentantul PSD, a votat inclusiv reprezantul PNL de atunci, au votat scumpirea la 5 lei bilet. Am cerut STB un plan de reforme, de restructurări, pentru că această companie are mari probleme. în ceea ce privește eficiența ei, nu costă foarte, foarte mult și, evident, vor urma și disponibilizări, așa cum au anunţat şi ei. Au propus și au votat creșterea biletului la STB printre măsuri de redresare. Din bugetul STB, doar 17% este asigurat prin bilet”, a declarat Ciprian Ciucu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite