Ciucă: Miercuri, în coaliţie, analizăm calendarul organizării alegerilor prezidenţiale

Nicolae Ciucă, președintele PNL
17 iunie 2024, 15:44

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a anunţat că miercuri, în coaliţia de guvernare, va fi dezbătută problema datei alegerilor prezidenţiale.

În funcţie de rezultatele oficiale ale alegerilor locale şi europarlamentare, vom stabili când va avea loc Biroul Politic Naţional şi desigur celelalte foruri – Consiliul naţional şi Congresul. Este foarte posibil să nu fie săptămâna viitoare, pentru că depindem de rezultate finale – închiderea alegerilor şi negocierile din coaliţie. În acest moment, discutăm despre alegerile prezidenţiale, iar în ceea ce priveşte formula guvernamentală, este important să avem finalul alegerilor şi în funcţie de acestea să stabilim care va fi abordarea Partidului Naţional Liberal. Cert este că la întâlnirea pe care am avut-o la Braşov au fost astfel de discuţii prin care partidul să şi le asume (…), neexistând în momentul de faţă niciun fel de profilare, cu excepţia faptului că trebuie să fie un om de partid. În interiorul fiecărui partid sunt opinii şi opinii, dar este nevoie de o abordare cât se poate de echilibrată şi să ţinem cont de faptul că în acest moment, dincolo de miza alegerilor prezidenţiale, avem nevoie nevoie de stabilitate (…) şi echilibru”, a afirmat Ciucă, luni, la Senat, potrivit Agerpres.

Referitor la data alegerilor prezidenţiale, septembrie sau decembrie, Ciucă a spus: „Nu am apucat să discutăm concret şi detaliat pe acest subiect, Vor avea loc discuţii miercuri, când ne vedem. Rezultatele alegerilor finale, de regulă, se finalizau în maximum trei zile. Suntem în a opta zi şi nu avem finalizat procesul electoral şi aici este o problemă care trebuie rezolvată la nivelul organizatoric şi procedural. (…) Dacă vom avea o organizare mai bună la nivelul AEP şi dacă într-adevăr ţinem cont de efectele asupra procesului de învăţământ, una este să fie întrerupt o zi sau două şi alta este să fie întrerupt opt zile. Este vorba de o analiză care trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei. Eu cred că miercuri stabilim aceste aspecte. În acest moment, aşa cum decurg lucrurile şi cum am stabilit de ceva timp în urmă, Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la prezidenţiale”.

El a explicat că atunci când a fost discutat calendarul alegerilor „s-a convenit, fără să fie formalizat, ca data alegerilor să fie în septembrie”.

După modul în care s-au desfăşurat alegerile locale şi europarlamentare şi mesajele pe care le-am avut din teritoriu, în primul rând de la părinţi, legate de faptul ca a fost perturbat procesul de învăţământ… Mai mult decât atât, urmează să avem o perioadă de două luni de vară, (…) perioadă de vacanţă, de concedii şi eu cred că cel mai important, dincolo de mizele partidelor, trebuie să vedem interesul cetăţeanului. Interesul cetăţeanului trebuie să se concretizeze în dezbateri despre ce anume se va proiecta în viitoarea dezbatere electorală, astfel încât cetăţenii să poate să aleagă conştient”, a adăugat Ciucă.

Întrebat dacă varianta unui candidat comun PNL-PSD la prezidenţiale ar mai fi o alternativă viabilă a coaliţiei, Ciucă a răspuns: „În principiu, nu”.

Despre varianta unui tandem preşedinte Ciucă – premier Ciolacu, liderul PNL a precizat că acest aspect nu a fost discutat, „pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat”.

Referitor la funcţionarea coaliţiei în cazul în care preşedinţii PNL şi PSD ar candida fiecare la prezidenţiale, Ciucă a spus: „Da. Cum să nu? Este vorba de alegerile prezidenţiale, nu de guvernare”. El a pledat „pentru o atitudine de respect şi de decenţă faţă de cetăţeni”.

Liderul PNL a punctat că la alegerile europarlamentare „peste 50% din electorat a agreat formula de siguranţă şi stabilitate”.

„La locale, scorurile însumate arată un procent mai mare decât rezultatul listei comune. Este în responsabilitatea noastră să gestionăm acest aspect şi dacă avem o comunicare calibrată putem să gestionăm situaţia astfel încât să nu ajungem la destabilizarea politică a ţării. Vin cu mesajul de a rămâne cu picioarele pe pământ, un pic de echilibru şi de realism nu strică şi chestiunea cu a blama pe ceilalţi pentru o anumită atitudine nu cred că e cazul Partidul Naţional Liberal, că n-am făcut nimic în sensul acesta şi este bine, indiferent de partid, să ne uităm totuşi la ceea ce înseamnă un rezultat în alegeri. (…) Rezultatul pentru PNL este unul cât se poate de echitabil – 30% vot politic, 1.146 de primării – 38% din numărul total de primării, avem 12.272 de consilier locali. Noi trebuie din toată această primă fază alegerilor să tragem învăţămintele care se cuvin, să stăm de vorbă cu oamenii şi să vedem ce avem de făcut în continuare”, a transmis Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă