Circulația pe Valea Oltului este îngreunată din cauza zăpezii
Anul se încheie cu vreme dificilă, în special pentru șoferi. Circulația pe Valea Oltului este îngreunată din cauza zăpezii.
Mașinile de mare tonaj se deplasează cu dificulate. Ambele sensuri au fost afectate. Trei TIR-uri au derapat, iar altele s-au oprit pentru că ninge abundent.
Încă două TIR-uri, cu defecțiuni tehnice au staționat pe carosabil. Coloanele de mașini se întindeau pe km întregi. Utilajele de deszăpezire nu au aveau pe unde să treacă. Ulterior au reușit să îndepărteze zăpada.
Recomandări de la Centrul Infotrafic
Înainte de a porni în călătorie, informați-vă cu privire la condițiile meteorologice și la restricțiile impuse pe traseul pe care-l aveți de parcurs!
Asigurați-vă o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, rulați cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să puteți efectua orice manevră în condiții de siguranță, folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei!
Pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, este obligatoriu să aveți autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă.
Pentru evitarea blocajelor de trafic, permiteți deplasarea și intervenția utilajelor de deszăpezire!
Cod galben de viscol
Meteorologii au prelungit codul galben de viscol până miercuri seară, la ora 20.00, în mai multe zone.
Vântul va bate cu putere și va ninge viscolit în nordul și nord-estul Moldovei şi în sud-estul Transilvaniei.
În zonele montane, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor atinge 120 de kilometri pe oră și va ninge viscolit.

