Primul grup de civili evacuați, circa 100, urmează să ajungă luni în Zaporijie, zonă controlată de ucraineni.
„Pentru prima dată, am avut două zile de încetare a focului în teritoriu și am reușit să scoatem peste 100 de civili – femei și copii”, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, într-un clip video postat online.
Dar oamenii care sunt încă blocați acolo au rămas fără apă, mâncare și medicamente, în timp ce forțele ruse au continuat să îi înghesuie în parcul industrial.
„Sunt semnele unei catastrofe umanitare acolo”, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk.
Un comandant militar care se află în oțelărie a declarat că Azovstalul a fost bombardat între 2 a.m. și 3 a.m., citat de CNN. Denis Șleha, comandant în Garda Națională, a mai declarat că nu va spune nimic despre evacuare, dar că „facem tot ce putem” și că circa 200 de civili sunt în continuare blocați acolo, dintre care și 20 de copii.
În prezent. armata rusă se concentrează pe zdrobirea rezistenței din dusul și estul Ucrainei, după ce a eșuat în a captura Kievul în primele săptămâni ale războiului, acum intrat în a treia lună. Rușii au pus orașe întregi la pământ, au omorât mii de civili și au forțat peste cinci milioane de oameni să-și părăsească locuințele. Mariupolul a devenit emblematic pentru brutalitatea rușilor, notează Reuters, care este acum controlat majoritar de ruși.
Mai jos, relatarea președintelui Zelenski: