Cinci ani de Iomo Gallery. Proiectul aduce împreună artiști din România și din străinătate
În artă, progresul nu e o linie dreaptă. Este numele expoziției colective de la Iomo Gallery, care marchează cinci ani de activitate în acest spațiu de artă contemporană. Proiectul aduce împreună artiști din România și din străinătate.
Expoziția reunește lucrări noi, dar și piese din colecția fondatorului galeriei, Florin Petrachi. Printre artiști se numără Adrian Ghenie, Mircea Roman, Cristina de Miguel sau Sea Hyun Lee, alături de nume importante ale artei contemporane internaționale.
Expoziția aniversară devine astfel o privire retrospectivă asupra acestui parcurs, dar și o invitație de a imagina viitorul galeriei.
Titlul expoziției sugerează ideea că evoluția artistică nu este liniară. Ea se construiește în timp, prin perioade de reflecție, dar și prin momente de efervescență creativă.
Cinci ani de expoziții, întâlniri și dialog artistic sunt adunați acum într-un singur proiect. Iar pentru vizitatori, e o invitație de a descoperi cum arată progresul atunci când arta își urmează propriul ritm.

