“O operă de artă este o confesiune”. 15 aprilie, Ziua Mondială a Artei

La 15 aprilie este Ziua Mondială a Artei. Ce e arta? Cărui stăpân îi slujește ea? Frumosului sau Adevărului?

Esteții găsesc imediat frumosul din artă. Sau “urâtul frumos”, cum zicea Baudelaire. Filosofii se chinuie să dibuiască adevărul.

Platon, spre pildă, îi cam disprețuia pe artiști, dintr-o convingere bizară pe care o avea. Arta imită viața, zicea el. Iar viața imită Principiul Suprem, adică Ideea. Prin urmare arta e o imitație a imitației, deci o copie la mâna a doua.

Știm cu toții că pe poeți i-a dat afară din Cetatea Ideală. Excursia în spațiul înalt al Ideilor, unde lipsa de oxigen i-a cam afectat creierul, l-a făcut pe Platon să nu-i înțeleagă deloc pe marii artiști tragici greci: Eschil, Sofocle și Euripide. Până la urmă el a fost cel dat afară, la propriu, din Cetate.

Dar asta nu-l descalifică și nu-l face mai puțin simpatic.

Iată câteva citate, definiții, inevitabil poetice, pe care unii mari artiști ori filosofi au încercat să le dea artei:

“Arta nu este un meșteșug, este transmiterea simțământului trăit de artist” – Lev Tolstoi.

“O conștiință vinovată trebuie să se confeseze. O operă de artă este o confesiune” – Albert Camus.

“Avem la dispoziție arta pentru a nu muri din cauza adevăralui” – Friedrich Nietzsche.

“Arta nu urmărește reprezentarea unui lucru frumos, ci frumoasa reprezentare a unui lucru” – Immanuel Kant.

“Arta este o colaborare între Dumnezeu și artist, și, cu cât face mai puțin artistul, cu atât mai bine” – Andre Gide.

După cum se vede, arta e cam greu de bătut în cuie. Nici artiștii nu se prea pricep să o definească și o cam îmbăiază în metafore.