Cîmpeanu: Testarea elevilor la revenirea în şcoală cu teste noninvazive este esenţială

25 martie 2021, 22:18

„Testarea elevilor la revenirea în şcoală pe baza achiziţionării de teste noninvazive este esenţială. (…) În limitele de competenţă ale Ministerului Educaţiei pot să spun că din cele 1.150.000 teste au fost utilizate doar 19.000. Au fost două cauze: lipsa de personal medical, care este un lucru cunoscut, nu este de ieri de azi, care să administreze aceste teste, şi al doilea lucru – foarte mulţi părinţi au considerat că aceste teste sunt invazive, motiv pentru care nu şi-au dat acordul, care era necesar în mod expres. Odată cu achiziţia de teste noninvazive, care, la limită, pot fi şi autoadministrate – am văzut că acest lucru se face în şcoli din Franţa şi Austria – sunt îndreptăţit să sper că acea testare în masă în şcoli va putea să fie un fapt”, a afirmat Cîmpeanu, după şedinţa de guvern.

El a explicat că testele pe bază de salivă pot fi autoadministrate, sub supravegherea cadrului didactic, nefiind nevoie de competenţă medicală, dar va fi necesar acordul părinţilor. „Dar cred că orice părinte îşi va da acordul în cazul în care testele sunt noninvazive”, a adăugat Cîmpeanu.

Costul standard per elev rămâne la acelaşi nivel pentru cheltuieli salariale, 6.111 lei, potrivit unei decizii luate joi de Guvern, a mai anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Am adoptat astăzi în guvern un lucru, spun eu, esenţial pentru şcolile din România, care înregistrează două premiere la nivel de hotărâre de guvern – costul standard per elev rămâne la acelaşi nivel pentru cheltuieli salariale, nu creşte, nu scade, 6.111 lei per elev. Însă noutatea este următoarea: pentru prima oară din anul 2012, de când finanţarea învăţământului preuniversitar se face pe baza costului standard per elev, după ce am avut în fiecare an creşteri ale costului standard per elev destinat cheltuielilor materiale şi pregătirii profesionale, accentuez, doar cu inflaţia în fiecare an, în acest an avem creşteri de 16%, 26% şi 36% . Avem o creştere de 16% a costului standard unitar de la 387 de lei per elev la 450 de lei per elev, 16% creştere. În anii anteriori au fost creşteri cu 1-2% cu inflaţia. Avem o creştere de 16% anul ăsta. 26% este creşterea bugetului Ministerului Educaţiei pentru aceste cheltuieli materiale şi pentru pregătire profesională în şcoli, de la un miliard două sute şaizeci de milioane, la un miliard cinci sute optzeci şi şase de milioane, creştere de 326 de milioane, care înseamnă exact 26%”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Palatul Victoria.

Ministrul a adăugat că lucrul cel mai important este că „pentru prima oară avem un cost standard per elev pentru cheltuieli materiale, diferenţiat pentru mediul rural”.

„Am spus că mediul rural, şcolile din mediul rural au cea mai mare nevoie de creşterea finanţării. Pentru salarii era diferenţiat, pentru cheltuieli materiale, niciodată însă nu a fost diferenţiat. Diferenţierea s-a făcut doar în funcţie de zona geografică, în funcţie de climă. Această creştere este de 36%, de la 387 de lei, cât a fost în anul 2020, la 526 de lei în anul 2021. Au fost adoptate prin hotărâre de guvern aceste creşteri. Consider că este un lucru bun, care creează premise pentru micşorarea diferenţelor dintre şcolile din mediul rural şi şcolile din mediul urban”, a declarat Cîmpeanu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite