China va desfăşura exerciţii militare comune cu Rusia în luna august

30 July 2025, 13:59

China a anunţat miercuri că va desfăşura exerciţii militare comune cu Rusia în august, informează AFP. Acestea vor include exerciţii navale şi aeriene în apropiere de Vladivostok (est) şi patrule navale comune în Pacific.

Moscova şi Beijingul şi-au consolidat cooperarea în ultimii ani în toate domeniile, inclusiv militar, în contextul a ceea ce ele percep ca fiind o dominaţie în creştere a SUA asupra ordinii mondiale.

Exerciţiile anunţate, denumite “Joint Sea-2025”, fac parte din cooperarea bilaterală şi “nu sunt îndreptate împotriva unor terţe părţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării chinez, Zhang Xiaogang, într-o conferinţă de presă de miercuri.

În urma acestor exerciţii, cele două armate vor efectua patrule navale într-o anumită zonă a Pacificului, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Exerciţiile Joint Sea 2024 de anul trecut au avut loc de-a lungul coastei de sud a Chinei.

Joint Sea 2025 va avea loc chiar înainte de vizita liderului rus Vladimir Putin în China, la sfârşitul lunii august. Vladimir Putin urmează să participe la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai – o organizaţie interguvernamentală creată în 2001 de China, Rusia şi patru state din Asia Centrală – şi la o paradă militară pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Vladimir Putin va purta de asemenea discuţii cu omologul său chinez, Xi Jinping.

Beijinul nu a condamnat niciodată Rusia pentru invazia din Ucraina şi şi-a consolidat legăturile economice, diplomatice şi militare cu Moscova din februarie 2022, aminteşte AFP. În aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat chiar China că “furnizează arme” Rusiei – acuzaţii pe care Beijing le neagă.

La începutul lunii iulie, Xi Jinping i-a declarat ministrului rus de externe că China şi Rusia trebuie să “îşi consolideze sprijinul reciproc”.

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite