CFR Cluj, învinsă de Slavia Praga în play-off-ul Ligii Campionilor, scor 0-1. Dan Petrescu: “Ne-a lipsit norocul!”

CFR Cluj / Arhivă
CFR Cluj / Arhivă
21 august 2019, 15:13

CFR Cluj a dat speranţe suporterilor în startul de meci cu Slavia Praga şi Ţucudean a fost deposedat în momentul şutului de Hovorka (7’). Partida a continuat pe contre. Boril a reluat pe lângă poarta lui Arlauskis (10’), apoi Djokovic şi-a încercat norocul cu un voleu din interiorul careului (21’). Cea mai mare ocazie a clujenilor a venit de la Ţucudean, a cărui lovitură de cap a fost respinsă în corner de Kolar (27’). Replica oaspeţilor s-a produs peste un minut. Stanciu a centrat perfect pentru Masopust şi Slavia a condus cu 1-0 la pauză. Dan Petrescu a apelat în actul secund la Rondon şi atacantul venezuelean  a tras la colţul lung, dar a nimerit bara (51’). CFR putea egala în minutul 77. Olaynka l-a faultat în careu pe Omrani, dar francezul a irosit lovitura de la 11 metri.

Slavia Praga are prima şansă de calificare în grupele Champions League. „Ne-a lipsit norocul”, a afirmat Dan Petrescu după meci. Clujenii nu şi-au pierdut optimismul şi anunţă un nou miracol în returul din Cehia.

Alte rezultate din play-off-ul Champions League

APOEL Nicosia – Ajax Amsterdam 0-0 (Răzvan Marin a jucat 62 de minute şi a primit cartonaş galben în minutul 18)

LASK Linz – Club Brugge 0-1

Astăzi se vor desfăşura, de la ora 22:00, meciurile:

Dinamo Zagreb – Rosenborg

Olympiacos – FC Krasnodar

Young boys Berna – Steaua  Roşie Belgrad

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite