Cercul lui Marcon se gândește la scenariul unui guvern de tehnocrați în cazul în care Franța ar deveni neguvernabilă

Cercurile politice franceze discută deschis despre o opțiune foarte italiană: un guvern de urgență al experților, scrie POLITICO.

Suntem în septembrie 2024. Christine Lagarde este prim-ministru al Franței de numai 10 zile și deja parcă ar fi luni de zile.

Ea a sosit într-un Bruxelles cu o ploaie torențială tipică, ducând ceea ce descrie drept „foaia sa de parcurs” care ar putea salva a doua mare economie a zonei euro, însă piețele consideră că rețeta sa este prea nu va stinge focul. Indicele acțiunilor CAC din Paris și obligațiunile franceze sunt în cădere liberă.

Afișând un zâmbet curajos, fosta șefă a Băncii Centrale Europene (BCE) a prezentat presei câteva puncte de discuție înainte de întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în jargonul liniștitor pe care l-a folosit atât de des de-a lungul anilor când zona euro era în pericol. Ea laudă Franța pentru reziliența, productivitatea și competitivitatea sa.

Dar cuvintele nu mai au efectul scontat: temerile legate de instabilitatea politică a Franței – prinsă între o extremă stângă cu cheltuieli mari și o extremă dreaptă cu cheltuieli mari – sunt prea profunde. Franța este acum menționată în același timp cu Italia ca fiind călcâiul lui Ahile din UE.

De la alegerile anticipate din iunie, Franța a trebuit să treacă numai prin furtuni.

După ce extrema dreaptă a obținut cele mai multe voturi, săptămâni întregi de proteste au zguduit cartierele sărace, cu imigranți, de la Marsilia la Lille, forțând poliția să intervină în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. În replică, fermierii și alți cetățeni nemulțumiți din mediul rural au atacat capitala, spărgând geamuri de-a lungul Champs-Élysées și stropind ministerele cu bălegar.

Lagarde, în vârstă de 68 de ani, a fost candidatul de ultimă oră al președintelui Emmanuel Macron pentru formarea unui guvern, în timp ce acesta se străduia să înăbușe tumultul post-electoral, inspirându-se de la italieni și numind un cabinet de urgență alcătuit din tehnocrați.  

Întrucât nicio grupare politică nu a obținut suficiente voturi pentru a forma o majoritate, discuțiile privind coaliția au eșuat în mod repetat. Macron a ezitat pentru scurt timp în alegerea lui Lagarde – întrebându-se dacă ea nu ar fi un avantaj mai mare pentru Franța în rolul său din BCE – dar, în cele din urmă, a îndepărtat-o din funcție cu mult înainte ca mandatul acesteia să expire în 2027. I s-a părut mai logic să aibă la Paris o persoană cu greutate la nivel mondial care să se ocupe de problemele economiei franceze (aflată pe marginea prăpastiei).

Un scenariu nu atât de fantezist

Aceasta este, desigur, ficțiune… Dar nu atât de fantezistă. Sondajele sugerează că niciun grup politic nu va obține majoritatea în alegerile în două tururi din 30 iunie și 7 iulie și cresc temerile că economia franceză se va prăbuși dacă centriștii liberali ai lui Macron vor face implozie, striviți aproape până la dispariție de stânga și extrema dreaptă.

Atragerea lui Lagarde dintr-un post confortabil în BCE în infernul parizian poate părea exagerată astăzi, dar cercurile politice franceze discută deja posibilitatea de a numi tehnocrați la cârma țării.

„Una dintre soluții ar putea fi numirea unui guvern de experți care ar putea rezista aproximativ un an”, a declarat Eric Landot, specialist în drept public, invocându-i pe fostul președinte al BCE și pasionat de poezie Jean-Claude Trichet sau pe Lagarde ca posibili candidați.

Macron și aliații săi au lansat, de asemenea, ideea construirii unei coaliții largi care să includă parlamentari moderați de stânga și de dreapta, dar acest lucru este puțin probabil într-un peisaj politic atât de puternic polarizat, iar legislativul ar putea, în schimb, să devină paralizat.

„Franța nu practică guvernele de coaliție, cu excepția coalițiilor în care toate partidele sunt de aceeași parte a spectrului politic”, a declarat profesorul francez de drept constituțional Lauréline Fontaine.

Temerile legate de un parlament suspendat au cuprins chiar și tabăra președintelui. „Miza este viitorul națiunii… Ori există o majoritate clară, ori riscăm o criză de regim”, a declarat ministrul de finanțe al lui Macron, Bruno Le Maire.

Cutuma politică ne spune că președintele ar trebui să aleagă un prim-ministru din partidul sau coaliția cu cele mai multe locuri în parlament.

Având în vedere că extrema dreaptă ar urma să obțină cel mai mare număr de locuri, Macron ar putea fi forțat, chiar dacă cu reticență, să apeleze la liderul Adunării Naționale, Jordan Bardella, pentru a forma un nou guvern. Dar rămâne neclar dacă tânărul de 28 de ani – care a declarat că nu va fi „un asistent al președintelui” și că va guverna doar cu o majoritate – va accepta propunerea lui Macron.

„Mi-e greu să cred că Bardella ar refuza funcția de premier”, a declarat Jean-Yves Camus, specialist în extrema dreaptă la Fundația Jean-Jaurès. „Milioane de alegători ai Adunării Naționale au așteptat acest moment cu sufletul la gură… Bardella nu poate spune ”Oh, nu, nu am suficiente locuri” când este pe punctul de a prelua puterea.”

Dar Bardella ar putea într-adevăr să refuze să guverneze fără majoritatea sa specifică, pentru a evita să fie pătat de o perioadă haotică la cârmă, înainte ca Marine Le Pen, din partea AN, să încerce să câștige președinția în 2027.

Dacă Bardella ar deveni primul premier francez de extremă dreapta fără majoritate parlamentară, partidele de opoziție s-ar putea uni cu ușurință pentru a vota o moțiune de cenzură și răsturna guvernul.

Acesta este motivul pentru care, potrivit lui Camus, Le Pen nu pare „grăbită” să obțină postul de prim-ministru pentru ea sau pentru Bardella. În plus față de „dificultățile obișnuite ale unei guvernări cu o majoritate relativă”, AN este văzut ca fiind prea toxic de către majoritatea celorlalte partide, a spus el.

Pe de altă parte, dacă stânga ajunge prima, este posibil ca nici ea să nu poată forma un guvern minoritar. Deși principalele patru partide de stânga din Franța au reușit să se unească în zilele de după decizia șocantă a lui Macron de a convoca alegeri anticipate, alianța lor rămâne fragilă și predispusă la lupte interne, ceea ce face ca o guvernare stabilă să fie o perspectivă puțin probabilă.

În plus, cu doar câteva zile înainte de primul tur, stânga nu poate nici măcar să ajungă la un acord asupra unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Duminică, Jean-Luc Mélenchon, liderul înflăcărat de stânga al partidului Franța Nesupusă, care va obține probabil cele mai multe locuri pentru stânga, a declarat din nou că „dorește să guverneze țara”, dar că nu se va „impune”.

Alte partide de stânga nu îl vor la conducere.

„Cred că există un consens tot mai larg că nu poate fi Mélenchon, acum trebuie să găsim metoda de a-l opri… Este prea controversat, prea urât de francezi”, a declarat un oficial al Partidului Socialist, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta un subiect atât de sensibil.

Să vină experții

În ciuda politicii sale furtunoase, Franța are o istorie de guverne puternice și ar intra pe un teritoriu necunoscut dacă Macron nu ar putea găsi un prim-ministru care să poată rămâne în funcție. De aici speculațiile conform cărora ar putea fi nevoit să recurgă la numirea unei echipe apolitice de specialiști.

Pe lângă șefii BCE, Trichet și Lagarde, președintele francez ar putea lua în considerare și numirea unui mare parlamentar, cum ar fi deputatul centrist din opoziție Charles de Courson, un nepot al eroilor de război francezi care a ajutat rezistența în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și care este popular atât în rândul celor de stânga, cât și celor de dreapta, a declarat analistul politic Benjamin Morel în Le Figaro.

Un guvern tehnocrat „nu ar fi ambițios” pe subiecte fierbinți precum „agricultura sau legislația privind sfârșitul vieții”, a declarat specialistul în drept public Landot. „Nu ar căuta schimbări dramatice în privința bugetului și nici nu ar încerca să reformeze domenii care sunt controversate”.

Franța ar urma, de asemenea, exemplul Italiei, unde, în 2012, fostul comisar european Mario Monti a fost numit să conducă un guvern de tehnocrați atunci când piețele au luat-o razna.

Dar oricine ar conduce un guvern tehnocrat ar trebui probabil să suporte un Parlament furtunos, deoarece președintele francez nu poate convoca alegeri parlamentare în termen de 12 luni de la alegerile anticipate.

„[Un prim-ministru] ar putea fi capabil să guverneze, dar în primul an deputații s-ar putea distra dând jos guvernul, fără a fi amenințați în schimb cu o dizolvare”, a declarat Landot.   

Incertitudinea politică s-ar putea dovedi cea mai periculoasă atunci când vine vorba de buget, un punct fierbinte pe piețele internaționale, având în vedere că Parisul stârnește deja griji în ceea ce privește datoria și finanțele publice, și riscă să se transforme într-un enfant terrible total.

În cazul în care bugetul nu este aprobat la timp, guvernul îl poate pune în aplicare prin decret, pentru a menține serviciile publice fără aprobarea Parlamentului.

Dar fără legitimitate politică, un guvern tehnocrat ar fi practic în imposibilitatea de a pune în aplicare reforme cruciale sau de a face reduceri bugetare. Franța, între timp, se confruntă cu puternice obstacole economice și riscă să fie sancționată de Comisia Europeană din cauza datoriei și a finanțelor sale.

Într-un astfel de peisaj haotic, un singur om ar putea păstra o oarecare aparență de autoritate: Macron.

Înainte de alegeri, Le Pen a declarat că președintelui francez i-ar rămâne „o singură alegere: să demisioneze”, dacă țara se blochează complet. Dacă Franța se scufundă într-o criză instituțională, se așteaptă ca tot mai multe voci să îi ceară demisia.

Dar există și alte opțiuni. Presa franceză trece în revistă întreaga gamă de puteri prezidențiale, inclusiv „puterile excepționale” care pot fi utilizate în cazul unei crize instituționale – care ar putea include tulburări masive în urma unor alegeri.

Aceste puteri constituționale au fost utilizate o singură dată, după o tentativă de lovitură de stat a unor generali francezi în retragere în Algeria împotriva lui Charles de Gaulle.

La Palatul Élysée, se discută diverse opțiuni. „Își storc creierii” în legătură cu viitorul, a declarat o sursă familiarizată direct cu discuțiile din cerul președintelui.

Macron va studia toate opțiunile.

„Știe Constituția pe de rost”, a remarcat un consilier prezidențial.