Cel puţin 100 de morţi și 170 de răniți în două explozii, în timpul unei ceremonii la mormântul generalului iranian Qassem Soleimani

3 ianuarie 2024, 15:19 (actualizat 3 ianuarie 2024, 22:06)

Cel puțin 100 de oameni au murit în oraşul iranian Kerman, unde s-au produs două explozii în mijlocul mulțimii care participa la comemorarea generalului Soleimani, ucis în 2020. Sunt și peste 170 de răniți. Televiziunea publică a anunţat că a fost vorba de atacuri teroriste. Nimeni nu a revendicat, deocamdată, atacurile.

Câteva mii de oameni participau la comemorarea fostului comandant al grupării Al-Quds din cadrul Gărzilor Revoluționare. Generalul Qassem Soleimani, șeful brigăzilor Al-Quds, a fost ucis într-un atac cu drone al armatei americane ordonat de președintele de atunci, Donald Trump. Generalul este înmormântat la Kerman, sud-vest de Teheran.

Experții, despre exploziile din Iran: Există riscul unei escaladări a situației

Ceremonii similare, de mai mică amploare însă, au avut loc și în Iraq.

MURTADA AL – MOUSAWI, simpatizant al Forțelor de Mobilizare Populare: Cerem guvernului irakian să numească acest loc Drumul Martiriului, cu ocazia comemorării martiriului liderilor victoriei. Cerem guvernului irakian să-i expulzeze pe toţi militarii americani şi pe toţi cei afiliaţi americanilor în general.

Soleimani, la dată morții în vârstă de 62 de ani, a fost acuzat de Statele Unite că a coordonat atacurile milițiilor șiite asupra forțelor americane din regiune. Atacul asupra lui Suleimani, din 3 ianuarie 2020, a fost răspunsul Washingtonului la rachetele trase de grupări șiite asupra unei baze americane. Soleimani a fost și arhitectul extinderii influenței iraniene în Orientul Mijlociu. El a supraviețuit mai multor tentative de asasinare, dar în ultimii doi – trei ani a fost vizat de Statul Islamic și de diverse grupări sunite.

Șiiții, simpatizani ai Iranului, au transformat locul atacului american într-un altar dedicat lui Soleimani, dar și lui al – Muhandis, șeful unei grupări șiite irakiene.

Altarul este făcut din resturile mașinilor în care se deplasau spre aeroportul internațional Baghdad. Ambii au fost uciși în 2020. Coaliția internațională s-a retras, dar 2.500 de militari americani au rămas să antreneze armata irakiană.


ACTUALIZARE Bilanțul morților trece de 100, conform presei locale.

ACTUALIZARE Un nou bilanț: 73 de morți și 170 de răniți

Televiziunea de stat iraniană a raportat o primă şi apoi o a doua explozie în timpul ceremoniei din oraşul Kerman (sud-est), relatând că cel puţin 50 de persoane au fost ucise.

Potrivit Nournews, agenţie semi-oficială, „mai multe recipiente cu gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir”. Un oficial local a fost citat de media de stat iraniene afirmând că „nu este încă clar dacă exploziile au fost cauzate de butelii de gaz sau de un atac terorist”.

Televiziunea de stat a arătat echipe de salvare ale Semilunii Roşii evacuând răniţii de la ceremonie, la care sute de iranieni se adunaseră pentru a comemora moartea lui Soleimani. Potrivit unor agenţii de presă iraniene, cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

„Echipele noastre de răspuns rapid evacuează răniţii (…). Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii în provincia Kerman, la televiziunea de stat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă