Cel puţin 30 de răniţi în atacuri ruse cu drone, în Ucraina. Rusia susţine că a recuperat un sat din regiunea Kursk

9 aprilie 2025, 09:02 (actualizat 9 aprilie 2025, 19:23)

Atacuri masive cu drone ruseşti în mai multe zone rezidenţiale din Ucraina. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite. La Harkov, al doilea cel mai mare oraş al ţării, mai multe depozite au fost cuprinse de flăcări. La rândul său, partea rusă susţine că a distrus 158 de drone, lansate noaptea trecută din Ucraina. Atacul a perturbat traficul aerian în sudul Rusiei, la Rostov.

Serviciile de urgență din Ucraina s-au luptat cu incendiile izbucnite la Harkov, după ce forțele ruse au lansat azi-noapte un atac masiv cu drone. Trei persoane au fost rănite şi mai multe depozite au fost cuprinse de flăcări.

Ihor Terekhov, primar Harkov: Aceasta este tactica inamicului nostru, aceea de a înspăimânta civilii. Vizează infrastructura civilă a orașului, iar oamenilor le este teamă…Scopul este să sperie populația.

Un alt atac a lovit orașul Dnipro, în sud-estul Ucrainei, şi a avariat mai multe case, o clădire administrativă, precum şi mașini. 17 persoane au fost rănite, a notat guvernatorul regiunii într-o postare pe Telegram.

De asemenea, un bloc de locuinţe din Doneţk a fost distrus de drone. Printre răniţi se numără şi un copil de 11 ani.

La rândul său, Rusia susține că a doborât azi-noapte 158 de drone într-un atac al armatei ucrainene. Zborurile în zona de sud a ţării au fost perturbate şi zeci de locuitori din Rostov au fost evacuaţi. Nimeni nu a fost rănit.

Între timp, Rusia susţine că a recuperat un sat din regiunea Kursk, iar preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat că trupele ucrainene acţionează în regiunea rusă Belgorod. De asemenea, liderul de la Kiev a anunţat capturarea unor soldaţi chinezi care luptau pentru armata rusă, în estul Ucrainei.

.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite